Cristi Iakab a lansat o piesă nouă, alături de americanul Dean Bowman...

Cristi Iakab a lansat o piesă nouă, alături de americanul Dean Bowman VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

Cristi Iakab & The Road Band a lansat recent melodia „It’s A Man’s Man’s World”, un cover după celebra compoziție a lui James Brown, alături de artistul american Dean Bowman, un nume important al scenei de jazz, rock și avant-garde din downtown New York, încă din 1989. Inedita colaborare dintre artiști are parte de un feedback cât se poate de pozitiv din partea fanilor.

Dean Bowman își are „punctul zero” în muzica tradițională Black Spiritual și Gospel. A cântat pe nu mai puţin de 32 de albume, de la grupul cult de avantgarde jazz rock Screaming Headless Torsos (al cărui vocalist și membru fondator a fost până în 2004), la bluesul lui Elliot Sharp cu al său grup Terraplane sau albumul de blues spiritual, în duet cu Gary Lucas, până la Be Bop-ul lui Don Byron sau electronica DJ-ului danez Peder. A colaborat live cu mari nume ale jazzului şi bluesului: Reggie Workman, Charlie Hunter, Don Byron, Bernie Worell, Steve Coleman, MeShell Ndegeoshello și a fost ales de John Scofield (dublu câştigator al Premiului Emmy) ca vocalist principal al unui turneu mondial „John Scofield plays the music of Ray Charles”.


În ultimii ani, Dean Bowman își petrece jumătate din timpul său in Europa, colaborând, printre alţii, şi cu Rareș Totu’s Midnight Sun. Dean Bowman doreşte să împărtăşească din propria experienţă, vrea să îi ajute pe ceilalţi să dobândească sau să îşi exerseze abilităţi pe care ei le utilizeaza cu uşurinţă şi ale căror beneficii le promovează. Artistul american a susținut câteva workshop-uri și în Timișoara și a inițiat Fusion Festival Gărâna, eveniment care în acest an va avea loc în perioada 2 – 4 august.

În luna februarie a acestui an, Cristi Iakab &The Road Band a a lansat melodia „Pluto – Marte“, regia noului videoclip al binecunoscutei trupe din Reșița fiind semnată de Alex Fota. Cristi Iakab, artistul care a concertat de mai multe ori cu succes şi în cluburile din Timişoara, s-a născut în 27 mai 1978 în Reşiţa și a devenit atras de muzică încă din copilărie. După ce a petrecut câţiva ani în Elveţia, unde a început să cânte în diverse trupe, în 1994 s-a întors în ţara noastră și a fost membru fondator în trupa Screaming Heads. De-a lungul anilor, artistul a avut colaborări cu Anca Ţurcaşiu, Adrian Enache sau Oana Sârbu, iar din 2000 artistul a fondat trupa Road Band. Alături de el, în această formație se mai află Lorand Balogh (clape-backing vocal), Cristi Iakab Jr. (baterie) și Andrei Giulvezan (bas). Primul videoclip al formației Cristi Iakab & The Road Band a apărut acum doi ani sub numele de „Îngerii plâng“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.