Firmele care nu au casă de marcat fiscală cu jurnal electronic, luate...

Firmele care nu au casă de marcat fiscală cu jurnal electronic, luate la ochi de Fisc

0
DISTRIBUIȚI

Firmele din Timiş care nu şi-au instalat încă noile case de marcat cu jurnal electronic se pot aştepta ca din această săptămână să se trezească la sediu cu inspectorii antifraudă.

Din 15 martie, inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF vor efectua o serie de acțiuni de control prin care vor verifica dacă firmele s-au dotat cu asemenea aparate de marcat cu jurnal electronic. Acțiunea este motivată de Ministerul Finanțelor Publice prin faptul că cererea de achiziționare de aparate de marcat cu jurnal electronic a înregistrat un declin accentuat în perioada decembrie-februarie, vânzările diminuându-se drastic. În luna februarie comparativ cu luna ianuarie, ritmul de atribuire a seriilor fiscale  a scăzut cu cca 30%, iar cel de instalare a aparatelor de marcat cu jurnal electronic a scăzut cu aproximativ 11%. La nivelul majorității distribuitorilor autorizați și a unităților acreditate pentru comercializare există stocuri de aparate de marcat noi și nu mai sunt semnalate dificultăți legate de lipsa capacității de instalare a unităților de service. Mai mult decât atât, solicitările de instalare și punere în funcțiune a noilor aparate de marcat au scăzut chiar și în cazul aparatelor achiziționate deja, sau pentru care au fost achitate avansuri.


Sunt semnalate numeroase situații în care aparatele sunt lăsate de utilizatori în custodie în depozitele distribuitorilor, spun cei de la ANAF.

Cei de la Finanţe nu îşi explică această scădere, spunând că au fost aprobate şi cererile pentru zonele economice în care sunt utilizate modele dedicate, respectiv taximetrie, mari retaileri, schimb valutar, comerț cu carburanți ( 87 modele existente pe piață). Odată descoperiţi în neregulă, agenţii economici vor avea la dispoziţie doar un termen scurt la dispoziţie pentru a rezolva problema, în termen de 10 zile de la expirarea termenului de intrare în legalitate se va relua controlul și se vor aplica amenzile prevăzute de lege.

Pentru a se rezolva problema acestor case de marcat cu jurnal fiscal data limită de achiziţionare şi implementare a acestora a fost prelungit semnificativ, iar ANAF a reuşit să implementeze un sistem electronic de înregistrare a acestora în sistem.

Conform estimărilor, timişoreanul Doru Dudaş, director în cadrul Ministerului Finanţelor anunţa că la nivel naţional ar fi nevoie de aproximativ 750.000 de asemenea case de marcat. În prezent, sunt 463.000 de aparate noi în piaţă, 352.000 de aparate fiscalizate prin atribuirea seriei fiscale unice pe aparat şi 273.000 de aparate instalate, în funcţiune. În prezent sunt aprobate 443 de modele de asemenea case de marcat cu jurnal electronic. În Timiş sunt înregistrate două firme de distribuţie şi trei pentru service-ul acestui tip de aparate, conform datelor de pe site-ul oficial al Ministerului de Finanţe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.