O delegaţie formată din reprezentanţi ai CCIAT, ai mediului de afaceri, dar şi a organizaţiilor de promovare a turismului şi a proiectului Timişoara Capitală Culturală Europeană s-a aflat la Praga pentru a prezenta potenţialul Timişului în Cehia.
Evenimentul de promovare a avut loc la Ambasada României.
Invitații din mediul economic, diplomatic și cultural din capitala Cehiei au aflat informații despre potențialul de business din vestul României, despre programul Timișoara 2021 și despre oportunitățile turistice ale Banatului. De asemenea, aceștia au făcut cunoștință cu produse deosebite din Banat, cu bucate tradiționale cuprinse în programul „Mic dejun la Margina”, cu ceramică de Făget meșteșugită de familia artistului Ioan Brița, cu vinuri din zona Silagiu și cu produsele unice de la Terra Apis, am aflat de la Camera de Comerţ, Industrie Timiş, care s-a aflat în delegaţia deplasată în Cehia. De asemenea, la eveniment au participat companii din județ care și-au prezentat produsele și au explorat posibilitatea unei intrări pe piața cehă.
Gazdele evenimentului au reușit să facă posibilă și o întâlnire la nivel de instituții, între CCIA Timiș și Camera de Comerț Regională Boemia Centrală, întâlnire în cadrul căreia au fost discutată posibilitatea unei colaborări între cele două organizaţii ale mediului de afaceri. Ulterior discuţiilor purtate la Ambasada României la Praga a au fost programate mai multe întâlniri asemănătoare, în zilele următoare, în orașele Plzen și Karlovy Vary, în Republica Cehă.