Istorie la cutie. Fragmente din istoria Timișoarei, expuse într-un mod inedit

Istorie la cutie. Fragmente din istoria Timișoarei, expuse într-un mod inedit

0
DISTRIBUIȚI

Marţi, 19 martie, la ora 12.00, va avea loc vernisajul expoziţiei Clio Box – Istoria Timişoarei în  cutie, realizată de Muzeul Naţional al Banatului în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.

Expoziţia, realizată cu piese din patrimoniul muzeului timişorean, doreşte să reprezinte o alternativă pedagogică pentru elevi şi studenţi, atrăgând atenţia asupra numeroaselor surse de informaţie, a siturilor arheologice şi a monumentelor care dau identitate oraşului.


Totul printr-un discurs muzeografic inedit, cu ajutorul unui zid format din 400 de cutii de tipul celor în care sunt depozitate artefactele, zid care spune povestea Timişoarei într-un mod neobişnuit, pornind din străvechea epocă neolitică şi ajungând în lumea contemporană. Cele mai vechi piese expuse, statuete neolitice şi o veche săpăligă, au o vechime de peste 6.500 de ani.

Expoziţia va fi deschisă până în 19 aprilie iar accesul elevilor, studenţilor, cadrelor didactice şi pensionarilor este gratuit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.