Obiecte aparent neînsemnate, aruncate de obicei atunci când nu mai sunt de nici un folos şi care nu stârnesc vreun interes pentru muzeele tradiţionale, au demonstrat că pot alcătui, cu puţină fantezie şi multă osteneală, colecţii din cele mai interesante, care pot reconstitui atmosfera unor ani păstrată încă în amintirea multor semeni şi complet necunoscută de alţii, pentru care comunismul a rămas o noţiune abstractă.
Din păcate, astfel de iniţiative ingenioase sunt complet neinteresante pentru autorităţi, care nu oferă nici un sprijin temerarilor care au reuşit să adune aceste inedite mărturii. Numărul tot mai mare de vizitatori demonstrează însă interesul de care aceste mici muzee private se bucură şi, cu siguranţă, atracţia ar fi şi mai mare dacă ar fi băgate în seamă şi de cei care administrează oraşul şi ar beneficia de o promovare pe măsură şi de un spaţiu adecvat de expunere.
Muzeul consumatorului comunist
Într-o casă din Timişoara, pe strada László Székely nr. 1 din cartierul Elisabetin, există un muzeu din ce în ce mai cunoscut, care înfăţişează o locuinţă tipică regimului comunist. Aici sunt expuse peste 500 de obiecte ale traiului de zi cu zi din acele vremuri, adunate de proprietari cu răbdare şi migală de-a lungul câtorva ani, cam cât un cincinal de altădată. Muzeul, o iniţiativă privată, a fost inaugurat în vara anului 2015 într-un spațiu din casa care găzduiește şi barul „Scârţ – loc lejer”.
Tinerii mai ales, dar şi străinii, pot vedea „pe viu” o impresionantă colecţie de obiecte aflate în apartamentele familiilor de condiţie medie şi nu numai, care aveau de ales dintr-o ofertă nu prea generoasă, dar în care îşi găseau loc şi multe lucruri de un gust îndoielnic: piese de mobilier care erau aproape standardizate, bibelouri, peşti de sticlă, fructe decorative de plastic aşezate pe macrameuri, jucării, electrocasnice şi discuri, telefoane, obiecte şcolare, de artizanat sau de menaj, sticle de lapte, bere, ulei sau sifon, tablouri, agende, ţigări cu şi fără filtru sau carnete de partid.
Multe sunt lucruri de care au uitat până şi cei care le-au deţinut dar care stau mărturie pentru a recompune atmosfera sumbră a acelei epoci, dar deopotrivă plină de nostalgie pentru cei mai vârstnici, atunci când revăd lucruri care au făcut parte şi din viaţa lor, sau chiar de fascinaţie pentru turiştii străini, care au ocazia de a admira ceva nemaivăzut în lumea occidentală. Fără tentă politică, deşi se regăsesc aici şi însemne inconfundabile ale regimului, muzeul este doar o invitaţie de „vizitare a trecutului”, ori de descoperire a acestuia de către cei mai tineri. „Muzeul Consumatorului Comunist” este deschis zilnic între orele 11.00 şi 23.00 şi poate fi vizitat fără taxă de intrare, dar se acceptă donaţii în bani sau în obiecte.
Muzeul uneltelor
Un alt muzeu privat timişorean este „Muzeul uneltelor”, aflat pe strada Divizia 9 Cavalerie, nr. 49 A, unde sunt expuse diverse unelte meşteşugăreşti folosite până în secolul XX.
Într-o încăpere sunt adăpostite peste 3.000 de obiecte, colecţia cuprinzând fel de fel de rindele, poloboace, echere, topoare, tesle, fierăstraie, şurubelniţe, chei, rindele, cleşti, dălţi, ciocane, şi chiar aparate foto, care au fost salvate de la distrugere şi aruncă o lumină asupra vechilor meşteşuguri, care încă mai aveau multă căutare în a doua jumătate a secolului trecut.
Cu ajutorul acestor unelte destul de simple, din mâinile meşteşugarilor pricepuţi au ieşit lucruri cu adevărat trainice şi de bună calitate, cum astăzi rar se mai găsesc.
Muzeul Cineastului Amator Reşiţa
Mai vizibil este „Muzeul Cineastului Amator” din Reşiţa, cu un bogat patrimoniu, aflat într-un fost cinematograf din piaţa Traian Vuia, care a beneficiat de sprijinul universităţii reşiţene. Sunt expuse filme vechi pe peliculă realizate de cineaşti profesionişti sau amatori, afişe, aparate de proiecţie şi de fotografiat, camere de filmat, unele vechi de aproape un secol, prese de tăiat şi lipit film, cu ajutorul cărora se realizau documentare în a doua jumătate a secolului trecut, când filmele cinecluburilor de amatori, cum au fost şi cele de la Timişoara sau Arad, erau considerate aproape subversive în raport cu ideologia epocii.
Multe dintre acestea pot fi vizionate acum în variantă digitală. Muzeul este unic în România şi de la an la an, mai ales de când a fost integrat în Noaptea Muzeelor, atrage tot mai mulţi vizitatori, care pleacă uimiţi de ceea ce au văzut.
Atelier şi colecţie de ceasuri
Un alt mic muzeu, acum închis, a fost pus la punct de muzicianul Emil Kindlein, care a moştenit de la bunicul său, un cunoscut bijutier şi ceasornicar, aproape o mie de ceasuri de diferite feluri, care, privite atent, pot povesti multe lucruri despre statutul social al celor care le purtau şi reconstituie istoria acestui meşteşug ridicat la rang de artă şi a celui care l-a practicat.
Nepotul giuvaergiului, pasionat la rândul lui de meşteşugit cu vechile unelte ale bunicului, a reconstituit atelierul şi prăvălia de orologerie şi giuvaergie ale lui Petru Kindlein, aşa cum arăta el în anii interbelici. Au fost expuse vechiul banc de lucru al bunicului său, uneltele folosite, reclame de epocă, documente, fotografii şi obiecte care prezintă istoria familiei şi a meşteşugului, şi nu în ultimul rînd, o colecţie de ceasuri de buzunar şi de perete, deşteptătoare şi alte modele folosite pe vremuri.
Surse foto: lipa-lipa.ro, tripadvisor.com, csorescu.wordpress.com, wikipedia.org, adevarul.ro, triptop.ro
