Numele lui Edmond Karban este cât se poate de cunoscut în rândul amatorilor de rock din Timișoara și nu numai. Artistul care a făcut parte din trupe ca Wiccan Rede, Makrothumia, Negură Bunget, Dordeduh sau Sunset In The 12th House este o figură emblematică a scenei muzicale și este implicat în „fenomen“ și ca inginer de sunet sau booking – agent. Pasiunea sa pentru muzică s-a materializat încă de la vârsta de cinci anișori, când Hupogrammos (numele lui de scenă) și-a „meșterit“ prima chitară proprie.
„Provin dintr-o familie nu foarte înstărită și în care nu am avut pe nimeni din domeniul muzical. Eram pasionat de electronică și la vârsta de cinci ani mi-am construit din piese prima chitară. Când am pus corzile pe ea, s-a strâns….Pasiunea pentru electronică mi-a salvat copilăria, iar mai târziu mi-am construit singur efecte de chitară și chiar și amplificatoare pe lămpi. Prima formație cu care am cântat s-a numit Hell Survivor, în 1990, și mai apoi în 1994 a apărut Makrothumia“, spune Edmond.
Spre deosebire de zilele noastre, la mijlocul anilor 90 scena timișoreană avea parte de concerte în genul DIY (Do It Yourself), în care artiștii își invitau prietenii și cunoscuții la „cântare“, iar locurile de înregistrare pentru formații erau cât se poate de puține. Din această cauză, pe lângă activitatea sa de muzician, Edmond s-a apucat și de inginerie de sunet.
„Pe vremea aceea concertele erau ad hoc. Mai multe formații își puneau la dispoziție sculele de la repetiții și se făcea concert. Fără bilet de intrare, era mult mai important să se întâmple, nimeni nu se gândea la aspecte financiare și nu existau organizatori. În 1995 am intrat pentru prima oară într-un studio lângă Parcul Rozelor și țin minte că la butoane era Deian Feniaț. Cu Wickan Rede am devenit prima formație de black metal din România, iar problema era că atunci acest stil nu era deloc cunoscut pe la noi. Nu exista internet, aveam casete pe care ni le aduceu prieteni de dincolo, le copiam și le împăștiam la prieteni, așa s-a născut scena. Prima dată m-am apucat de sunet în 1997 la Bilutza Records, unde înregistram cel de-al treilea album Negură Bunget cu un inginer de sunet care n-avea habar de rock. L-am trimis la pizza și am am reparat câteva chestii la înregistrări. Practic, mm-am apucat de meseria asta fiindcă nu existau alții. Interesant este că eseria de inginer de sunet a apărut în Monitorul Oficial acum doi ani. Așa că…la noi, nu a fost o școală. Am învățat să fac lucrurile după ureche“, spune el.
„Am avut parte de apreciere mai mult dincolo de hotare, ceea ce cântam noi era de avangardă pentru acele vremuri“
Fiindcă în acei ani, muzica etalată de Makrothumia și Negură Bunget era una de avangardă pentru acele vremuri, succesul acestora a fost unul de impact mai ales în străinătate, aparițiile lor la festivaluri de dincolo de hotarele patriei fiind cât se poate de apreciate.
„Am avut parte de apreciere mai mult dincolo de hotare, ceea ce cântam noi era de avangardă pentru acele vremuri. Erau puțini cei care apreciau muzica underground, majoritatea cunoșteau mainstreamul. Noi, în 1996 am avut un contract cu o casă de discuri americană dsicuri amerciană suntem prima formatie romaneasca care a semnat vreodata cu label de afara. In metal e sigur. Pe vremea aceea mulți ascultau metal straight forward. Adică Manower, Judas Priest, Slayer…formații cu un mesaj nu foarte sutbil, pe care l-ai înțeles din prima. Noi am avut niște tematici spirituale , latura asta a contat foarte mult. Am exportat cultura românească…ne-am dus cu tulnice, cu toacă, cu țambal, cu xilofoane, cu nai, fluiere, caval….la un moment dat eram șapte oameni în formație. Eu am terminat antropologia și am fost preocupat decultură“, spune Edmond.
De-a lungul carierei sale, Edmond a avut parte de o serie de momente memorabile pe scenă.
„Ceea ce facem noi nu este muzică de rockstar. Mă mândresc însă cu câteva lucruri. Suntem prima formație care am cântat la celebrul festival Wacken Festival , pe vremea când nu se organizau concursuri de a cânta acolo, noi am fost chemați și plătiți să cântăm. Un alt moment de referință a fost apariția noastră la HellFest. Personal am avut un moment memorabil în Scoția, a fost o trăire personală deosebită, s-a întâmplat ceva special în sufletul meu. Pentru noi contează și chestiile spirituale. Mulți vorbesc de acestea, dar puțin le trăiesc. Desigur că există prefăcuți și în acest gen de muzică. Majoritatea oamenilor vorbesc despre aceste trăiri din ceea ce au citit sau au auzit.
Puțini scriu în acest gen din propria experiență. Pe mine m-a interesat asta de mic copil și încerc să transmit unele trăiri, dincolo de niște acorduri sau texte. E o stare care te duce într-un anumit <<state of mind>>“, spune el.
De-a lungul ultimilor ani, scena muzicală locală a trecut prin câteva schimbări dramatice și chiar dacă în comparație cu vremurile anilor 90 condițiile tehnice sunt mult mai potrivite, există o serie de factori care fac ca lucrurile să nu fie tocmai așa cum ar trebui. Din nefericire, Timișoara nu are parte de o sală de concerte adecvată evenimentelor de anvergură și numărul celor care participă la concertele underground este într-o scădere constantă.
„S-au schimbat multe, calitatea concertelor a crescut foarte mult față de ceea ce exista în anii 90 aici. Publicul din orașul nostru a fost răsfățat. Să nu uităm că Budapesta e la 280 de kilometri și Belgrad la 180. Și Viena e mai aproape decât Bucureștiul. S-au întâmplat multe evenimente underground frumoase la noi. Din păcate, publicul din Timișoara s-a manelizat foarte mult. Spun asta ca și atitudine. Nu mai există cultura aia de a ieși la un concert. Și asta nu e doar la scena rock sau metal. În comparație cu Clujul stăm foarte prost. Nu există un interes real aici. Sunt puțini promotori de evenimente, care nu sunt uniți. Nu avem o sală de concerte adecvată concertelor de anvergură. Iar…cultura clubbing a mâncat scena concertelor live. Clubbingul e foarte accesibil. E și efectul de turmă. Organizatoric pentru un concert live există niște costuri. La clubbing îți trebuie doar două cabluri legate de un P.A. Costurile sunt mult mai mici. Cluburile profilate pe așa ceva se pot susține, cele care merg pe evenimente live nu. Față de acum doi – trei ani, numărul oamenilor care merg la concerte underground este cel puțin cu 50 la sută mai mic“, spune Edmond.
„Când ai toate condițiile este ușor să faci un concert reușit“
Având în vedere faptul că în zilele noastre tehnica necesară înregistrării unui material discografic a devenit mult mai accesibilă, noțiunea de inginer de sunet a început să se amestece și cu aceea a producătorului muzical. Timișoreanul care a înregistrat ca și producător și inginer de sunet cel mai recent album al trupei norvegiene Vulture Industries ne-a dezvăluit faptul că un bun inginer de sunet trebuie să fie și un bun…psiholog.
„Aproape jumătate din munca pe care o depui în această meserie este aceea de…. psiholog. Celui care vine să înregistreze în studioul tău, trebuie să îi oferi un spațiu confortabil. În care să se simtă natural și firesc, astfel încât să dea din el ce are el cel mai bun. Am avut situații în care a trebuit să scot formația din studio, la aer, afară…și să îi fac să se simtă confortabil. E esențial ca cel care înregistrează să simtă faptul că inginerul de sunet e de partea lui. Mulți oameni din această branșă știu să execute tehnic și se descurcă într-un anumit stil. Nu ajunge. Trebuie să ai o viziune. În ultimii ani meseria de producător este căutată. Mulți oameni au acces la o placă de sunet și la programe. Dar, un producător nu ai cum să-l înlocuiești. Producătorii sunt doar pentru piața de high end. Astfel, rolul de producător a ajuns uneori în mâna inginerului de sunet. Am avut onoarea să înregistrez și să produc cel mai recent album Vulture Industries. Nu a fost defel greu, căci îi cunosc de multă vreme și am avut multe turnee împreună“, spune Edmond.
Timișoreanul a abandonat viața de muzician cu câțiva ani în urmă, concentrându-se pe cariera sa de „tătic răspunzător“. Cu toate acestea, își trăiește în continuare „visul“ în propriul studio de înregistrări și este ferm convins că pasiunea sa pentru muzică va rămâne la aceleași cote de interes și în viitor.
„Noi suntem mânați de pasiune. Din puținul pe care l-am câștigat de-a lungul timpului, am pus bazele unui studio, Consonance Music. Este ceea ce ce am visat să facem. Dacă nu ai convingerea asta, nu ai cum să ajungi undeva. Mulți au o impresie eronată despre ceea ce înseamnă viața într-o formație, despre turnee. Unii cred că e doar sex and drugs and rock n roll. Nu e chiar așa. Eu am făcut și booking pentru Prophecy Records din Germania și știu că trupele au o abordare profesionistă. Există o disciplină foarte mare. Și asta pentru că atunci când ești în turneu la ora cutare mănânci, la ora aialaltă faci soundcheck. M-am lăsat de turnee, acum câțiva ani. Am trei băieți și sunt focusat pe familie. Peste cinci ani mă văd făcând același lucru. Iubesc meseria pe care o am. Fac cu bucurie și mi-aș dori să trăiesc tot din asta. Ai momente când ajungi in shitholes un club unde nu e nimic din ceea ce ar trebui sa fie. Dar, trec repede. Un om spunea intelept. Cand ai toate condițiile este ușor să faci un concert reușit. Când nu ai toate condițiile, aia este o realizare“, spune Edmond.
