Robu, avertisment dur pentru colegii din PNL Timiș: „O dată cineva poate...

Robu, avertisment dur pentru colegii din PNL Timiș: „O dată cineva poate greși, dar e suficient”

0
DISTRIBUIȚI

Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, a declarat, astăzi, că nu mai tolerează atacurile colegilor din filială după ce a fost întrebat cum comentează declarația unuia dintre primarii rebeli care susține că nu este liniște în partid așa cum s-a lăudat primarul Timișoarei.

”Eu v-am relatat ce au trăit o mulțime de colegi, președinți de organizații, colegi din colegiul director, cred că au lipsit câțiva colegi primari.


Nu comentez afirmațiile lui de niciun fel. Noi vrem să ne concentrăm pe cât o mai bună pregătire pentru campanie, apoi pe o campanie cât mai bine dusă astfel încât, în final, să obținem un scor cât mai bun. Asta este ce ne preocupă. Știți că eu sunt tolerant și n-am luat atitudini nici când s-au făcut afirmații grave, dar, evident, sper că nu se ajunge la anticampanie pentrul PNL așa cum în 2016 s-a întâmplat. Atunci am fost tolerant, inclusiv la anticampanie. Că nu a făcut PSD-ul, la vremea aceea, anticampanie la adresa PNL cum s-a făcut din interiorul PNL. Asta a fost trista realitate a anului 2016. În rest, diversitatea de opinii face bine. Fiecare trebuie să judece cât e firesc și corect , loial în raport cu partidul, să spui public și cât în forurile interioare ale partidului”, a susținut Robu.

Întrebat dacă va mai fi tolerant, liderul PNL Timiș a răspuns ”la anticampanie din interior nu voi mai fi tolerant. O dată cineva poate greși, dar e suficient. Noi trebuie să susținem lista PNL”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.