Robu a numit-o ilegal șef serviciu creșe pe soția prietenului interlopului Boncu...

Robu a numit-o ilegal șef serviciu creșe pe soția prietenului interlopului Boncu după ce a fost angajată nerespectându-se condițiile de concurs

4
DISTRIBUIȚI
Patrica Chelbu la masă cu intelopul Lucian Boncu, prietenul de chefuri al lui Ioan Nasleu, consilierul personal al primarului Robu

Apar noi informații despre ilegalitățile comise de Nicolae Robu pentru a numi în funcții cheie din Primăria Timișoara oameni apropiați de lumea interlopă din oraș.

Vă reamintim faptul că PRESSALERT.ro  a dezvăluit faptul că Robu a ales să numească în funcția de director interimar al Serviciului public creșe  pe Patricia Chelbu Goje, o tânără de 24 de ani, fără niciun fel de experiență în domeniu, care este soția unui prieten al interlopului Lucian Boncu. În octombrie 2017, a fost încadrată la același serviciu de creșe – Anne Mary Anita Dan, prietena lui Lucian Boncu. Dacă viceprimarul Dan Diaconu se declara nu prea mulțumit de activitatea serviciului, Nicolae Robu susținea ”am ajuns la concluzia că dânsa este cea mai potrivită și am numit-o. Nu trebuie să ai neapărat experiență. Eu am încredere în tineri. Face treabă foarte bună, în orice caz”. Când documentam subiectul, a sunat interlopul Lucian Boncu, prietenul de chefuri al lui Ioan Nasleu, consilierul personal al primarului, a sunat să avertizeze ”Cu ancheta ta jurnalistică, cu fițuica ta de doi lei, nu faci nimic, decât să mă iriți pe mine, să mă scoți din sărite. (…) Vrei să îți arăt ce pot? Tu vrei să mă scoți pe mine din derizoriu (sic!), să scoți ce am mai rău din mine”.

Deși a trecut mai bine de un an și jumătate de când a pus-o director interimar, Nicolae Robu nu se grăbește să organizeze concurs pentru ocuparea funcției, ba mai mult continuă să o sprijine pe Patricia Chelbu, afirmând ”până acum face treabă foarte bună, nu am motive să fiu nemulțumit de ea, este tânără, dar știe să fie și autoritară, în limitele firescului și ale legii.


Când voi avea motive, dacă voi avea să pun pe altcineva… O să facem și concurs la momentul potrivit”.

O investigație publicată de Renasterea bănățeană a dezvăluit faptul că în momentul în care Patricia Chelbu a fost angajată nu îndeplinea condițiile minime pentru a se putea prezenta la concurs. Una dintre cerințele pentru participarea postului de inspector specialitate II la Serviciul Public Creșe era vechimea de un an în specialitatea studiilor economice/drept. ”Conform CV-ului prezentat de primărie, Patricia Chelbu-Goje a absolvit în anul 2016 Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara (UVT). Doar că între susținerea examenului de licență (prima jumătate a lunii iulie 2016) și termenul limită de depunere a dosarului de concurs (30 ianuarie 2017) s-au scurs maximum șase luni, nicidecum un an, așa cum prevede regulamentul concursului organizat de primărie! Deci chiar dacă, teoretic, după examenul de licență, doamna Chelbu-Goje ar fi fost angajată instantaneu de vreo firmă pe un post de consilier juridic (dar n-a fost!), experiența profesională acumulată până la momentul înscrierii la concursul de la primărie, șase luni, n-ar fi fost suficientă pentru a-i fi admis dosarul de către comisia de organizare a concursului, adică de către Rodica Aurelian și subalternele sale”, scrie Renașterea bănățeană.

După această angajare care încalcă flagrant condițiile solicitate, primarul Nicolae Robu a încălcat legea și când a numit-o director interimar al serviciului creșe. Conform Legii 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici ”exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere vacante sau temporar vacante se realizează prin promovarea temporară a unui funcționar public care îndeplinește condițiile de studii și de vechime în specialitatea studiilor pentru ocuparea funcției publice”, adică mimin doi ani.

Deși Primăria Timișoara a pus la dispoziție CV-ul Patriciiei Chelbu doar după o decizie a instanței cu majoritatea informațiilor ascunse, sub pretextul protejării datelor personale, a reieșit că la momentul angajării în Primăria Timișoara aceasta avea zero experiență în domeniul juridic.

 

4 COMENTARII

  1. robu robu microbule, ca te vede lumea ce faci, nu ti.e frica?cand vei inceta cu combinatile si manevrele de tip mafiot? nesimitire nemarginita la acest aghiotant al interlopilor. el nu conduce primaria , o fac interlopii din umbra. pui in functii importante oameni ,necalificati ,de frica „prietenilor”tai interlopi. Robule oricum esti ca si gata cu mandatul si altul nu mai pupi nici daca pupi toti interlopii in cUr. sa vina altii mai capabili ca se scufunda orasul in gunoi si la propriu si la figurat. La revedere !

  2. Boța,iar ești în până de idei? Mereu aceleași articole…adică cele scrise la comandă…pe bune,Boța…ai atâtea de scris despre orașul ăsta,dar tu,obtuz în gândire cum ești,te plafonezi în aceleași veșnice trăiri…let it go and grow up,Boța!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.