Se pregătește o nouă ediție a Festivalului JazzTM. Primii artiști anunțați

Se pregătește o nouă ediție a Festivalului JazzTM. Primii artiști anunțați

0
DISTRIBUIȚI

Primăria Timișoara pregătește o nouă ediție a Festivalului JazzTM. În acest an, evenimentul  va avea loc în perioada 5 – 7 iulie, iar reprezentanții municipalității au anunțat primii artiști pentru ediția cu numărul șapte.

Este vorba de Tank and the Bangas, un grup format din cinci muzicieni care combină diferite stiluri muzicale, precum jazz, soul, hip hop și R&B. De asemenea, la Timișoara va fi prezentă Zara McFarlane, recunoscută ca fiind unul dintre cei mai talentați cântăreți/compozitori de jazz care au ieșit de pe scena din Marea Britanie.

Totodată, la JazzTM va concerta Aron Ottignon, născut în Noua Zeelandă, care s-a poziționat drept unul dintre cei mai buni pianiști de jazz din emisfera nordică până la vârsta de șaisprezece ani.


Acum locuiește în Europa, unde are concerte atât în nume propriu, cât și colaborări cu nume mari. Potrivit reprezentanților Primăriei Timișoara, pe scena festivalului va urca și Jazzmeia Horn. La aproape 28 de ani, artista este câștigătoarea a mai multor premii.

Primăria Timișoara anunță că cea de-a șaptea ediție a Festivalului JazzTM se va desfășura în Piața Victoriei, Strada Dimitrie Cantemir, Strada Victor Vlad Delamarina, Strada Fără Nume și alte două spații speciale pentru jam session-uri. Accesul la festival este gratuit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.