Servicii ale Primăriei Timișoara, afectate în urma tăierii cablurilor de către edilul-șef...

Servicii ale Primăriei Timișoara, afectate în urma tăierii cablurilor de către edilul-șef UPDATE Reacția primarului

0
DISTRIBUIȚI

Potrivit unor surse din cadrul Primăriei Timișoara, în urma tăierii cablurilor a fost dată peste cap și activitatea serviciilor din instituție care-și desfășoară activitatea pe str. Piatra Craiului, nr. 3. Asta pentru că imobilul a rămas fără internet și semnal la telefonie.

Este vorba de Serviciul Creșe, Direcția Generală Drumuri, Poduri, Parcaje și Rețele de Utilități, precum și Biroul Salubrizare. De altfel, astăzi nu se pot elibera autorizații de intrare în Timișoara pentru autovehiculele de mare tonaj, astfel că s-a creat haos în clădirea de pe str. Piatra Craiului.

Vă reamintim că, aseară, primarul Robu a „inaugurat” cu propria mână campania de tăiere a cablurilor aeriene, rămase încă pe stâlpi în condițiile în care Consiliul Local Timișoara a dat o hotărâre încă din 2009 pentru mutarea acestora în subteran. Mai multe instituții din zona centrală au fost afectate de tăierea cablurilor, însă edilul-șef consideră că acestea „se dau victime”.

UPDATE Nicolae Robu a precizat, astăzi, că nu a fost informat că serviciile din clădirea primăriei de pe str. Piatra Craiului au fost afectate ca urmare a tăierii cablurilor, afirmând că „vorba unui clasic în viață, ghinion.


Se va rezolva în mod sigur, o să vedeți că lucrurile se vor rezolva și vom intra în normalitate. Am făcut un sondaj pe Facebook, astăzi. În trei ore sunt 2.600 de votanți, 91% au votat că mă susțin”.

Decizia primarului Robu de a tăia cablurile aeriene a fost comentată și de doi deputați. Astfel, Marian Cucșa, președintele ALDE Timiș, a declarat că este vorba de un „gest lipsit de responsabilitate, chiar lipsit de discernământ aș putea spune, însă personal nu mă mai miră nimic atunci când vine vorba despre acest individ care acționează mereu instinctual, fără a raționaliza. Consider că din 2012, de când spune stimabilul primar al Timișoarei că a notificat operatorii de cablu, și până astăzi, un bun manager ar fi găsit cu siguranță o cale legală de a sancționa și obliga aceste companii să mute cablurile în subteran. Nu suntem în junglă, nu putem acționa în stil taliban în civilizație. Nu putem să lăsăm Inspectoratul Școlar Timiș fără internet în ziua simulării Bacalaureatului! Sau poate Nicolae Robu s-a gândit că subiectele pot fi trimise de la București cu drona! Totul este posibil în capul dânsului, și doar el știe cum se văd lucrurile dein realitatea în care trăiește”.

De asemenea, deputatul Adrian Pau, din partea Pro România, a afirmat că Nicolae Robu este „omul foarfecă” și continuă să creeze „haos” în Timișoara. „Ideea îngropării acestor cabluri este lăudabilă, însă modul în care Nicolae Robu a decis să treacă la fapte este unul demn de filmele de comedie. Deși edilul Timișoarei spune că operatorii de servicii au fost notificați, este inadmisibil ca un astfel de gest să fie făcut într-un asemenea mod, fără un calcul al pagubelor produse. Cu siguranță, ar fi existat metode prin care furnizorii de servicii de internet, telefonie sau televiziune ar fi trecut singuri la îngroparea cablurilor dacă ar fi fost amendați pentru nerespectarea unei hotărâri luate de Consiliul Local și Primăria Timișoara, și nu doar notificați. Cum pagube suficiente au fost deja făcute, îi solicităm primarului Nicolae Robu să oprească această operațiune de tăiere haotică a cablurilor și să găsească o metodă prin care timișorenii să nu aibă de suferit de pe urma acțiunilor sale. Există instituții publice aflate în blocaj total, societăți comerciale care nu își pot desfășura activitatea și totul din cauza unei idei deloc strălucite a vremelnicului primar al Timișoarei”, a precizat Adrian Pau.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.