Timișoreanul Wolff Werner, fostul director al Tarom, demontează acuzațiile ministrului Transporturilor

Timișoreanul Wolff Werner, fostul director al Tarom, demontează acuzațiile ministrului Transporturilor

1
DISTRIBUIȚI

Wolff Werner Wilhelm

Timișoreanul Wolff Werner, fostul director al Tarom, a reacționat, astăzi, prin intermediul unui comunicat de presă la atacurile de ieri ale ministrului Trasporturilor, Răzvan Cuc, care l-a acuzat de faptul că ar fi diminuat lichiditățile companiei și ar fi deschis rute nerentabile. Wolff a susținut că ”pentru a proteja imaginea unei companii care are nevoie de încredere și susținere în această perioadă, nu vreau să prelungesc o polemică cu privire la eficiența mandatului meu la conducerea TAROM”, dar a dat câteva răspunsuri punctuale.

”Am fost numit director general TAROM în 20 noiembrie 2017. Cu puțin timp înainte de ajungerea mea la conducerea companiei, proiectul de rectificare a bugetului TAROM avea să preconizeze pierderi la finalul anului de 206 milioane de lei. Rezultatele finale au adus un minus companiei de 172 de milioane de lei. Mă consider un manager responsabil, dar nu îmi pot asuma rezultatele unei structuri precedente de management. Nici astăzi nu vreau să încep o discuție despre „greaua moștenire” la fel cum am refuzat să fac acest lucru şi pe timpul mandatului meu, considerând că este mai important să vorbim despre soluții şi mai puțin despre performanța analizată a predecesorilor mei. TAROM a transportat în 2018 cca. 2,9 milioane de pasageri. Cei mai mulți pasageri din ultimul deceniu. Creșterea se datorează unui cumul de factori, dar rețineți vă rog că această companie a noastră, a tuturor românilor, a obținut cea mai mare creștere a cotei de piață din transportul aerian din România.


Piața a crescut cu 7%, în timp ce TAROM cu peste 21%. Aceste cifre fac parte dintr-o analiză profesionistă şi obiectivă făcută de PricewaterhouseCoopers. Aceeași analiză relevă soluția de închidere a rutelor neperformante. Această soluție a fost deja implementată în mandatul meu pentru rute precum Sibiu -Stuttgart, Timișoara-Stuttgart, Timișoara-Chișinău sau Sibiu-Munich”, a susținut fostul director al companiei.

Cât privește acuzațiile legate de diminuarea veniturilor Tarom anul trecut, acesta a declarat că  ”nu Wolff a mâncat banii TAROM,  ci cheltuielile pentru reparații motoare, componente rotabile și controalele la aeronavele TAROM. În 2018 a venit rândul unor reparații și controale capitale, care ne-au costat 201 milioane de lei. Cu 44,3 milioane mai mult decât în 2017. Combustibilul, numai din diferența de preț, ne-a costat cu 89 de milioane de lei mai mult decât anul precedent. Aceste cheltuieli sunt indispensabile operării. Le-am fi putut evita, cu menținerea la sol a unei jumătăți din flota noastră. O altă cheltuială inevitabilă reprezintă ratele pentru aeronavele achiziționate în 2017. Aici vorbim despre 9 milioane de dolari (750.000 de dolari/lună) pentru cele două Boeinguri 737 800 NG. Cheltuielile cu personalul TAROM nu au crescut pe timpul mandatului meu. De asemenea nu au existat bonusuri de performanță în TAROM. Remunerația directorului general a fost la jumătate față de cea a managementului privat din perioada 2012-2016, în timp ce remunerația netă a directorului general adjunct a fost mult mai mică decât cea din 2016, pentru aceleași atribuții”.

Wolff Werner l-a contrazis pe Cuc și a anunțat că ”începutul anului 2019 în TAROM arată o creștere de 25% a cifrei de afaceri pe ianuarie. Și un plus de pasageri transportați de 17% față de aceeași perioadă a lui 2018. Asta chiar în condițiile în care trei aeronave sunt oprite de la zbor pentru lucrări de reparații timp de mai multe luni de zile. Aici găsim cu siguranță o explicație reală pentru factorul de încărcare redus”.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.