1.500 de elevi în vizită Universitatea Politehnica Timişoara

1.500 de elevi în vizită Universitatea Politehnica Timişoara

0
DISTRIBUIȚI

Un număr de 1.500 de elevi din mai multe judeţe ale României, dar şi din Republica Moldova vin la Timişoara la invitaţia Universităţii Politehnica.


Ei vor lua parte la cea de a şasea ediţie a evenimentului „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”. Participanţii la eveniment vor putea să-și verifice cunoștințele participând la o serie de opt concursuri naționale organizate de facultățile din cadrul UPT. De asemenea, vor lua contact cu cei care sunt deja studenți și vor cunoaşte îndeaproape orașul Timișoara. Participanţii sunt elevii, din clasele IX – XII, din județele Alba, Argeș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Cluj, Dolj, Gorj, Hunedoara, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Timiș, Vâlcea și din Republica Moldova.

O veste bună pentru participanţi, aceştia vor putea participa la concursuri şi dacă vor ocupa unul dintre primele trei locuri vor putea accede la facultate la UPT fără a mai susţine examen de admitere. Cele mai multe competiţii, cele de arhitectură, protecţia mediului, construcţii, electro, management, mecanică şi mecatronică, au loc în acest sfârşit de săptămână. Ulterior, în următorul weekend, vor avea loc concursuri de matematică şi comunicare. Costurile pentru transportul, cazarea și masa elevilor și a profesorilor însoțitori sunt suportate de către Universitatea Politehnica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.