Apropiat al fostului premier Cioloș, transfer de la PLUS la PNL Timiș:...

Apropiat al fostului premier Cioloș, transfer de la PLUS la PNL Timiș: „M-am simțit îngrădit”

1
DISTRIBUIȚI

raul patrascu robu

Începând de astăzi, PNL Timiș are un nou membru tânăr, care a fost prezentat de președintele filialei, Nicolae Robu, în cadrul unei conferințe de presă “extraordinară”. Este vorba de Raul Pătrașcu, de 30 de ani, din Timișoara, care a studiat în America, iar apoi s-a întors în România.

În prezent, Raul Pătrașcu este asistent universitar la Universitatea de Medicină din Timișoara, dar și cercetător la Oncogen, centrul în care se încearcă descoperirea unui leac pentru cancer, realizat din fonduri europene. Între martie 2016 – ianuarie 2017, tânărul din Timișoara a fost consilier de stat pe probleme de sănătate, în perioada în care Dacian Cioloș era premier. Apoi, a rămas alături de fostul premier, s-a înscris în PLUS și a coordonat campania “Oameni noi”.

De altfel, Raul Pătrașcu a afirmat, astăzi, că Dacian Cioloș i-a rămas “mentor și bun prieten”.


Cu toate acestea, tânărul a decis să plece din PLUS pentru a se înscrie în PNL, la invitația primarului Robu, nemulțumit de “orgoliile” din partid.

“Am decis să vin la PNL și am acceptat invitația domnului primar pentru că am considerat că la PNL pot să-mi pun mai bine în valoare cunoștințele acumulate, inclusiv ideile pentru o reformă în sănătate. În acest moment, lucrez cu specialiști din toată țara la o reformă în sănătate. Am considerat că pot să-mi pun în valoare ideile aici și voi avea mână liberă să le pun în practică. M-am simțit îngrădit acolo. Nu am venit să iau locul nimănui sau să obțin o funcție. Voi lucra cot la cot cu colegii. Dacian Cioloș mi-a urat succes în noua aventură. (…) Cei din PLUS s-au plafonat, sunt multe orgolii, am speranța că vor trece peste aceste lucruri. Nu mă refer la domnul Cioloș, care este un om cu bun simț”, a precizat Raul Pătrașcu.

Pe de altă parte, Nicolae Robu a afirmat că organizația pe care o conduce este una deschisă, “care caută oameni valoroși și le asigură condiții de afirmare, în limitele a ceea ce poate să facă un partid. Pentru toate referințele bune pe care le am despre Raul Pătrașcu, i-am lansat invitația să vină în PNL și, spre bucuria mea, a răspuns pozitiv, apreciază ce înseamnă PNL și de astăzi va veni membru al PNL. mÎl asigur că ceea ce știe despre PNL, despre modul în care procedez eu ca președinte al filialei PNL i se va confirma. Suntem oameni deschiși și avem grijă în mod special de tineri, ca ei să se poată realiza plenar, acasă în România”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.