Artiștii vizuali ai viitorului, în expoziție la Timișoara FOTO

Artiștii vizuali ai viitorului, în expoziție la Timișoara FOTO

0
DISTRIBUIȚI

La Facultatea de Arte şi Design Timişoara va avea loc joi, 4 aprilie, ora 12.00, deschiderea expoziţiei „Broken Pixel – First Edition”, la care sunt expuse lucrările a 12 studenţi, masteranzi şi doctoranzi ai departamentului de grafică din cadrul Facultăţii de Arte şi Design, precum şi a celor doi coordonatori ai acestui proiect.

Lucrările sunt rezultatul artistic al rezidenţei de la sfârşitul anului trecut în localitatea slovenă Kostanjevica na Krki, ca parte a proiectului „Hello Future” al Universităţii de Vest din Timişoara, finanţat de MEN, în colaborare cu asociaţia artistică KUD – Artotipija, reprezentată de Miša Keskenović şi Breda Špacapan. La proiect au participat studenţi ai Facultăţii de Arte şi Design de la departamentul de Grafică – ciclul licenţă, master şi doctorat – activitatea acestora pe durata rezidenţei fiind coordonată de lect. univ. dr. Remus Rotaru şi lect. univ. dr. Cristian Graure.

„O expoziţie dedicată procedeelor alternative de transfer care porneşte de la un proiect concret, parcurgând sistematic metode specifice atât gravurii cât şi fotografiei este mai mult decât oportună şi poate ilustra în mod deliberat direcţii artistice noi, reevaluate constant în lumea artei contemporane”, este de părere Cristian Graure, explicând contextul în care au fost create aceste lucrări.

„Experienţele vizuale propuse în cadrul evenimentului au avut ca impuls generic tehnici alternative de transfer (Cyanotype, Van Dyke, tonări, intervenţii creative, over-layere sau duble expuneri) utilizate în perioada evoluţiei paralele a fotografiei şi gravurii, depăşind stadiul de exerciţiu prin formulări plastice ce investighează complexa relaţie existentă între cele două medii de exprimare: transferul de imagine şi gestualitatea tuşei.


Predispoziţia creatoare faţă de acest tip de limbaj a fost reevaluată în lucrările propuse prin fuziunile tehnicilor de lucru specifice mixed media, alăturând astfel materialităţi şi texturi diverse, care, depăşind nu de puţine ori stadiul de simplu exerciţiu, participă împreună la un program estetic ce se datorează unui impuls generic senzual şi experimental, devenind (re)construcţii prin care sunt receptate şi anexate noi metodologii de expresie vizuală. Expoziţia poate fi considerată ca fiind dinamică, oferind o varietate de abordări care privilegiază prin practica artistică formală, specifică explorărilor vizuale ce se supun unei estetici fine, sau prin concept care este fundamentat de valoarea ideii, devenită un pretext pentru creaţia artistică. Ea reuneşte diferite instanţe plastice nu doar prin valoarea intrinsecă şi poate fi percepută ca fiind în contrast cu direcţiile digitale şi multimedia, iar prin selecţia propusă, o formă paralelă care reevaluează noi posibilităţi vizuale în artele contemporane”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.