Cereri în valoare de 1,6 miliarde de euro la ADR Vest, pentru...

Cereri în valoare de 1,6 miliarde de euro la ADR Vest, pentru proiecte pe bani europeni

0
DISTRIBUIȚI

Luna aprilie începe la ADR Vest cu cereri depuse pentru finanţări totale din Programul Operaţional Regional de nu mai puţin de 1,6 miliarde de euro, din care fonduri nerambursabile de 1,4 miliarde de euro, a anunţat instituţia timişoreană. Valoarea alocată a fondurilor europene alocate pentru regiune a fost de 642 milioane de euro, bani disponibili în Fondul European de Dezvoltare Regională, buget de stat și buget local.

În cadrul actualei ediţii a Programului Operaţional Regional fuseseră depuse 924 proiecte, valoare totală de 1,669 miliarde de euro, din care valoarea finanțării nerambursabile este de 1.4 miliarde de euro.


Un număr de 420 de proiecte au fost deja contractate, având o valoare totală de 542,59 milioane euro și 440,51 milioane euro valoarea finanțării nerambursabile. Dintre acestea, 413 proiecte, având o valoare nerambursabilă de 439,53 milioane euro, se află în acest moment în faza de implementare sau chiar au fost deja finalizate.

Un număr de şapte proiecte în valoare de 0,98 milioane euro, au fost reziliate. Alte 145 proiecte se află în evaluare sau precontractare, acestea au o valoare totală de 712,33 milioane euro și 596,05 milioane euro valoarea finanțării nerambursabile, iar 77 proiecte se află în rezervă, având o valoare totală de 162,80 milioane euro și 157,78 milioane euro valoarea finanțării nerambursabile. 282 proiecte sunt respinse sau retrase de solicitanţi, valoarea totală a acestora fiind de 252,09 milioane euro și 207,85 milioane euro valoarea finanțării nerambursabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.