CJ Timiș știe ce face cu banii. Lista de investiții a instituției...

CJ Timiș știe ce face cu banii. Lista de investiții a instituției pe anul 2019

0
DISTRIBUIȚI

Consiliul Județean Timiș face primii pași astfel încât bugetul pe acest an să poată fi votat cât mai repede în plen. Recent, pe site-ul CJ Timiș, a fost afișată “Propunerea proiectului pentru bugetul propriu al județului Timiș pe anul 2019”. Din document aflăm că pentru funcționarea instituției este prevăzută suma de 317.818.000 lei, iar pentru cea de dezvoltare – 117.337.000 lei.

Reprezentanții CJ Timiș au stabilit și lista de investiții pe anul 2019, din bugetul propriu al instituției. Astfel, la rubrica obiective de investiții în continuare se află modernizarea mai multor drumuri județene, printre care asigurarea cofinanțării pentru proiectul de modernizare a DJ691, care presupune lărgirea la patru benzi a sectorului km 2+725 (sens giratoriu) – Centura Timișoara și Centura Timișoara – Autostrada A1, suma propusă fiind de 10.115.000 lei. CJ Timiș mai vrea să aloce bani pentru cofinanțarea proiectului european privind reluarea navigabilității pe Bega între Timișoara și Serbia, dar și pentru reabilitarea fațadei clădirii CJ instituției.

De asemenea, pentru investiții noi CJ Timiș propune suma de 33.292.000 lei, iar pe această listă se află, printre altele, refacerea hidroizolației la Bastionul Theresia, dar și realizarea centrului de colectare legume – fructe de la Tomnatic și a unui bazin de înot didactic. Tot în acest an, CJ Timiș alocă 1.000.000 lei pentru “lucrări desființare stadion Dan Păltinișanu – proiectare”.


 În atenția instituției se află și Castelul Huniade, fiind alocați 200.000 lei pentru revizuirea documentație tehnice. Totodată, CJ Timiș propune 160.000 de lei pentru documentația tehnico economic pentru realizarea Clinicii de Psihiatrie, care urmează să fie mutată de pe str. Văcărescu.

În acest an, ISU Timiș ar urma să primească 2.050.000 lei pentru cumpărarea unor echipamente, construirea a două imobile noi, la Făget și Cărpiniș, și supraetajarea unei clădiri aflată pe str. Cluj. Pentru investiții în învățământ este propusă suma de 8.201.000 lei, iar sănătatea primește 17.256.000 lei. O parte din bani vor merge pentru modernizarea și recompartimentarea spațiului de mari arși, la Casa Austria, pentru studiul de fezabilitate necesar reabilitării termice a Casei Austria și studiul de fezabilitate pentru amenajarea unei parcări la spitalul județean. Și în acest an , CJ Timiș alocă fonduri pentru continuarea lucrărilor la Clinica de Urologie și a centrului pentru realizarea de transplant renal. Pe lista obiectivelor de investiții noi se află și execuția și proiectarea pentru extinderea secției ATI.

Dacă ne referim la capitolul cultură, recreere și religie, pe listă se află un proiect de “conservare – restaurare Donjon Castel Huniade” și construirea unui punct muzeal la Cornești. De asemenea, în incinta Muzeului Satului Bănățean va fi realizat un parc pentru copii, iar sala de spectacol a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș va fi reabilitată.

Totodată, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș ar urma să primească pentru investiții suma de 19.591.000 lei, banii urmând a fi distribuiți pentru diferite lucrări în centrele instituției.

La capitolul transporturilor, CJ Timiș propune o sumă de 127.916.000 lei pentru investiții, iar pe listă se află: lărgirea la patru benzi a drumului care leagă Timișoara de Moșnița Nouă, modernizarea și asfaltarea unor drumuri județene, lărgirea la patru benzi a drumului Sânandrei – DN69 și realizarea unui drum de legătură autostrada A1 – Aeroportul Internațional Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.