Duminică plină de muzică populară în Sânnicolau Mare, cu intrarea liberă, la...

Duminică plină de muzică populară în Sânnicolau Mare, cu intrarea liberă, la finala concursului „Lada cu zestre”

0
DISTRIBUIȚI

Ultima etapă a festivalului-concurs „Lada cu zestre” se va desfăşura duminică, 7 aprilie, la Casa de Cultură din Sânnicolau Mare, începând cu ora 12.00. Categoria „Laureaţi” continuă cu concurenţi din localităţile Dudeştii Noi, Checea şi Sânnicolau Mare, care vor oferi publicului un spectacol de peste cinci ore. Programul artistic va cuprinde ansambluri folclorice, tarafuri, formaţii de dansuri, solişti, dansatori, solişti instrumentişti, interpreţi de diferite vârste şi etnii, coruri, şi recitatori în grai bănăţean.


Juriul va fi alcătuit din specialişti pentru toate secţiunile participante la concurs – coregrafie, muzică, poezie dialectală şi teatru popular, gastronomie tradiţională, expoziţii şi colecţii.

Vor fi organizate, de asemenea, nu mai puţin de patru expoziţii etnografice la care vor fi reprezentate şi etniile maghiară, croată şi sârbă şi trei expoziţii gastronomice cu peste 150 de specialităţi, din care nu vor lipsi plăcinte cu brânză făcute după reţete vechi, „ceşniţa” sârbească, „crofnele” sau „lotriţa”, o prăjitură tradiţională croată.

Accesul publicului la acest maraton folcloric organizat de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş este liber, iar regulamentul concursului şi alte detalii se găsesc pe site-ul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş www.ccajt.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.