Femeie dispărută de două zile, găsită moartă pe un drum forestier. Posibila...

Femeie dispărută de două zile, găsită moartă pe un drum forestier. Posibila crima investigată de procurori

0
DISTRIBUIȚI

Descoperire macabră în apropierea oraşului Reşiţa.


Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, procurorul Andrei Sandu Hosu, ne-a declarat că o femeie în vârstă de 29 de ani a fost găsită moartă, ieri, pe un drum forestier aflat la aproximativ trei kilometri de Reşiţa, spre localitatea Secu.

“Femeia de 29 de ani, din Reşiţa, a fost găsită decedată ieri, iar în acest moment aşteptăm concluziile medicilor legişti cu privire la stabilirea cauzei morţii. Femeia era data dispărută de două zile”, a afirmat procurorul Andrei Sandu Hosu.

În acest caz, a fost deschis un dosar penal în care se fac cercetările cu privire la decesul femeii. Cel mai probabil este vorba de o crimă. Potrivit reper24, femeia găsită moartă pe drumul forestier avea o lovitură în zona capului. De asemenea, maşina acesteia a fost descoperită în apropiere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.