Investiții în „Litoralul Vestului”. O zonă de relaxare se dezvoltă și cu...

Investiții în „Litoralul Vestului”. O zonă de relaxare se dezvoltă și cu bani publici și așteaptă tot mai mulți turiști

0
DISTRIBUIȚI

Iubitorii de plajă, nisipuri fine și apă din vestul țării se pot bucura de toate acestea fără să fie nevoiți să se meargă într-un loc cu ieșire la mare. Asta pentru că, în județul Arad, la poalele Munților Zarandului, turiștii au parte de un peisaj ca la malul mării la Lacul Ghioroc. Atracția turistică a fost supranumită „Litoralul Vestului”, iar numărul celor care aleg să o viziteze este în continuă creștere.

În această perioadă, pregătirile sunt în toi pentru deschiderea noului sezon estival la Lacul Ghioroc, fiind realizate o serie de investiții serioase.

„Am insistat să dezvoltăm această zonă a  județului Arad, deoarece are un potențial turistic foarte mare.  Am promis că investițiile vor continua, pentru ca Ghiorocul să devină o stațiune care să atragă zeci de mii de turiști din toată țara. Sunt încântat că eforturile noastre s-au materializat într-un proiect iubit și apreciat și sunt convins că Plaja Ghioroc are un viitor frumos”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Deschiderea oficială este programată pe 1 mai, însă terasele sunt disponibile pentru clienți începând cu data de 27 aprilie. Campingul se va deschide începând din 2 mai. Primăria Ghioroc a dat startul pregătirilor încă de la începutul lunii aprilie.

„Am început montarea iluminatului ornamental, a umbreluțelor, a locurilor de joacă pentru copii și a campingului. Până la deschidere, vom aduce și palmierii pe plajă și vom mai împrospăta nisipul de pe plajă”, a afirmat primarul comunei, Corneliu Popi-Morodan. Acesta a subliniat că lucrările la extinderea plajei sunt în grafic și, așa cum a promis, ele se vor finaliza până la 1 iunie. Aceste lucrări vor conduce la extinderea plajei cu peste 3.500 de metri pătrați.

Sezonul estival va aduce și alte noutăți pentru turiști. „Cu sprijinul Consiliului Județean Arad vom începe în curând lucrările la construirea a încă cinci căbănuțe în camping cu o capacitate de 20 de locuri de cazare, care se vor adăuga la cele 28 de locuri care deja sunt funcționale. Prețul pentru închirierea căsuțelor este de 100 lei/cameră/noapte. Fiecare cameră are două paturi de o persoană, baie proprie, dulap, măsuță și terasă în față”, a precizat Corneliu Popi-Morodan.

Așteptări mari

Autoritățile locale și Consiliul Județean sunt optimiste în ceea ce privește numărul vizitatorilor care vor alege Ghioroc ca destinație de vară.


„Suntem în linie dreaptă și cu pregătirile pentru un nou sezon de Ghioroc Summer Fest, o ediție cu mai multe noutăți despre care vă vom spune la momentul potrivit. Avem premisele pentru un sezon și mai bun ca anul trecut, așteptând pe plaja Lacului Ghioroc peste 100.000 de turiști”, a completat președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca.

În ultimii doi ani, primăria a plantat pe plaja Lacului Ghioroc în jur de 60 de palmieri. Pomii se află într-o zonă specială, inspirată din staţiunea Mamaia, în care vizitatorii se pot fotografia cu un panou mare pe care scrie „Plaja Ghioroc”, iar în spate se vede lacul.

Lacul Ghioroc, supranumit şi „Litoralul Vestului”, are o suprafaţă de aproximativ zece hectare, o plajă cu nisip fin. Atracția turistică se găseşte la poalele Munţilor Zarandului, într-o zonă de confluenţă a câmpiei cu dealul. Datorită aspectului exotic, Lacul Ghioroc atrage tot mai mulţi turişti în fiecare an.

Turiștii care ajung la Lacul Ghioroc se pot caza în căsuțele care se află la nici zece metri de apă, chiar pe plajă. De asemenea, în zonă sunt deschise două pensiuni, cu o capacitate de aproximativ 50 de locuri.

Printre cele mai așteptate evenimente care se organizează la „Litoralul Vestului” se numără Ghioroc Summer Fest. În cadrul evenimentului vor fi organizate concursuri şi petreceri tematice, iar DJ din ţară şi din străinătate vor mixa. Sezonul estival se închide pe plaja Ghioroc la mijlocul lunii septembrie. Lacul Ghioroc se află la o distanţă de aproximativ 25 de kilometri de oraşul Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.