„Jurnalista” care se ocupă de relația Primăriei Timișoara cu operatorii de turism,...

„Jurnalista” care se ocupă de relația Primăriei Timișoara cu operatorii de turism, o primă idee pusă în practică

0
DISTRIBUIȚI

Daniela Știr, una dintre „jurnalistele” de la televiziunea Facebook a Primăriei Timișoara, care a primit, recent, sarcina de a se ocupa de relația dintre municipalitate și operatorii de turism, a reușit să vină cu o idee care a și fost pusă în practică.

Nicolae Robu a anunțat, astăzi, în cadrul conferinței de presă de la Primăria Timișoara, că Daniela Știr a propus ca una din zecile de căsuțe de la Târgul de Paști, din Piața Victoriei, să fie folosită pentru promovarea turistică a Timișoarei.


Edilul a fost de acord cu ideea, considerând că este una foarte bună.

„Vom avea în Piața Victoriei o căsuță dintre cele gândite inițial pentru Târgul de Paști dedicată promovării turistice a orașului. Ea este în curs de amenajare în consecință. O veți vedea, sper să o agreați. Promovarea este firavă, avem doar acel birou de informare, acel infocentru pe str. Alba Iulia și cum lumea va trece pe la căsuțe, eu am considerat că ideea, nu-mi aparține, nu este a mea, este ideea Danielei Știr, dar e foarte bună. Lumea va trece pe acolo și se va opri în mod cert la căsuță să primească materiale despre Timișoara, să stea de vorbă despre Timișoara și ce se mai întâmplă aici. Vor fi mulți netimișoreni care vor participa la Târgul de Paști”, a explicat Nicolae Robu.

De asemenea, primarul Timișoarei a precizat că Daniela Știr a avut primele contacte cu operatorii de turism. „Acum nu îi cer eu în fiecare zi să îmi dea socoteală ce discuții a avut. Ea are activitate în continuare, și la Biroul de organizare de evenimente a primit o sarcină în plus, să țină legătura cu operatorii din domeniul turismului și a avut deja contacte și lucrurile sunt pe drumul cel bun”, a adăugat Nicolae Robu.

Vă reamintim că Daniela Știr a făcut parte din organizația studenților liberali, fiind angajată în cadrul Primăriei Timișoara în anul 2015, pe postul de inspector de specialitate la Serviciul Relații Locale, Naționale și Internaționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.