„Lada cu zestre” 2019, la final. Ce localitățile din Timiș au fost...

„Lada cu zestre” 2019, la final. Ce localitățile din Timiș au fost premiate

0
DISTRIBUIȚI

Marele Premiu al celei de-a XIII-a ediţii a festivalului-concurs „Lada cu zestre”, adjudecat cu un număr record de puncte, a ajuns în acest an la Sânnicolau Mare, la secţiunea „Laureaţi” pe primele trei locuri s-au clasat localităţile Deta, Giarmata şi Checea, iar la categoria „Zestrea Timişului” au urcat pe podium localităţile Făget, Voiteg şi Pişchia.

Organizat de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş, festivalul din acest an a reunit în spectacolele susţinute în şapte centre zonale peste 1.500 de artişti, care au reprezentat 62 de localităţi timişene şi s-au bucurat de prezenţa câtorva mii de spectatori.


Festivalul, structurat pe secţiunile coregrafie, muzică, expoziţii, colecţii, poezie dialectală, teatru popular şi gastronomie tradiţională, are ca scop conservarea, valorificarea şi promovarea culturii bănăţene prin intermediul artelor tradiţionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.