Marco Mendoza, fostul basist al legendarelor trupe Whitesnake sau Thin Lizzy, revine în Timișoara cu un concert inclus în turneul european al artistului, care va avea loc în data de 12 mai, la Reflektor Venue.
Artistul și-a început cariera muzicală în 1989 alături de proiectul solo al chitaristului Black Sabbath – Bill Ward. A urmat apoi un periplu de formații mai mult sau mai puțin celebre, de la Alias și Blue Murder, la Thin Lizzy alături de care a început să cânte la chitară bass din 1994. Au urmat apoi turnee și albume alături de Ted Nugent, Whitesnake începând cu 2004 și proiecte personale precum Mendoza Heredia Neto, Black Star Riders și The Dead Daisies – alături de care a cântat în turneu împărțind scena cu Kiss și Def Leppard. În 2007 Marco Mendoza şi-a lansat primul album solo, iar cel mai recent album al său poartă numele de „ Viva La Rock“. Artistul american a avut o apariție surpriză în luna martie în Timișoara alături de trupa timișoreană The Blues Doctors și va susține un concert de neratat în 12 mai, de la ora 21, la Reflektor Venue, unde alături de el se vor afla Tommy Gentry (Gun) – chitară și Kyle Hughes (Bumblefoot) – tobe. Artistul stabilit în Los Angeles a petrecut câteva zile în orașul nostru înaintea turneului său european și ne-a acordat un interviu.
– Zilele trecute ai fost invitatul surpriză al unui concert susținut de The Blues Doctors în Timișoara. Cum ai ajuns să cânți în cadrul acestui recital?
– De mai multă vreme vin la Timișoara la prietenul meu Cătălin Voișian, ca să îmi fac dinții. De această dată, Cătălin avea un concert alături de trupa lui, The Blues Doctors, la Joy Pub, mi-a propus să cânt și eu. Normal că am acceptat, fiindcă trupa lui sună bine. Inițial era vorba să cântăm un cântec. Mai apoi …s-au făcut două… și așa am cântat vreo 20 de minute, a fost un adevărat jam-sesion. Eu când intru pe scenă, pierd noțiunea timpului, mă întrețin cu publicul…și…iese frumos. Clubul a fost plin, publicul deosebit, a fost o seară memorabilă…
– Ți se întâmplă adesea să susții concerte – surpriză?
– Cânt foarte mult și nu prea am timp. Depinde cât sunt de obosit. Normal că îmi place să mă conectez cu oamenii locului, să cunosc alți muzicieni. Dar, fiindcă sunt mult timp pe drumuri, nu se întâmplă foarte des. Îmi place și să fiu în public la alți artiști. Recent am fost la un concert cu KISS, a fost deosebit, oamenii se reinventează contant, e o plăcere să îi vezi live….
– La începutul acestui an ai cântat din nou la NAMM (n.n. – cel mai mare târg audio din lume, care se ține în California) și ai mai avut și câteva apariții alături de alte proiecte. Vei susține un concert în Timișoara după care vei pleca în Japonia. Ai cântat peste tot în lume, dar unde este publicul tău favorit?
– La întrebarea asta răspund cu… publicul meu favorit este cel pentru care cânt în seara asta. Am avut ocazia să cânt și pentru o sută de mii de oameni și pentru sute de oameni. Când ești într-un club și ai publicul în fața ta, simți instananeu… conexiunea. La evenimentele mari, e o distanță apreciabilă între scenă și public și interactivitatea e altfel. E diferit. Am fost de multe ori în Japonia și publicul de acolo e foarte dedicat. În momentul când ajung să te cunoască… se creează o prietenie. Sunt nerăbdător să merg din nou acolo și să cânt muzica mea proprie. Satisfacția pe care o ai atunci când cânți pe scenă compozițiile tale… e de nedescris.
– În concertele tale ești un adevărat povestitor, vorbești mult între melodii.
E o chestie spontană sau ai un scenariu?
– Ți se pare că vorbesc prea mult între piese?… Ha, ha, ha… Nu, totul e spontan. Sincer, de multe ori înainte de concert schimbăm și setlistul sau ordinea pieselor. Muzica trebuie să curgă natural. Atunci când frontamnul spune aceleași speech-uri înaintea fiecărui cântec, se pierde farmecul. E ceva automatic și pierzi spectatorul. Am mulți fani care au venit la mai multe showuri de-ale mele și mi-au spus că de fiacare dată am fost altfel. Dacă am chef, mă apuc să cânt un blues sau un cover. E foarte bine să nu fii previzibil. Recent am cântat alături de cei de la Journey în S.U.A. alături de prietenul meu Neil Schon și a fost minunat. Trebuie să fii altfel, de fiecare dată.
– Ești foarte mult timp pe drumuri. Nu obosești uneori, nu vrei să „o lași mai moale“ cu cântatul?
– Așa este, sunt pe drumuri cam opt sau nouă luni dintr-un an. Uneori sunt obosit, dar ador ceea ce fac. Nu beau alcool, încerc să mănânc sănătos, nu mă droghez. Muzica e dependența mea. E un fel de obsesie. Muzica îmi dă fiori. Uneori fizic sunt obosit, dar când trebuie să urc pe scenă, uit tot și dau maximul din mine fiindcă îmi place ceea ce fac. Profit de orice oportunitate care mi se oferă. În acest business, depinde de tine dacă profiți sau nu de oportunități. Aș putea spune oricând…gata…iau o pauză de șase luni. Dar… oare ce pierd? Pe de altă parte, la fel de adevărat este că trăiesc din asta. Casele de discuri îți oferă contracte dacă văd că ești în turneu. De acolo vin marea majoritate a încasărilor unui artist. Deci labelul e fericit atunci când le vinzi produsul. Suntem parteneri, e un contract. De aceea fac și sesiunile de meet and greet de după concert. Vreau ca oamenii să își aminteacă de eveniment. Vreau să le ofer o experiență. Dau autografe, fac poze, vorbesc cu oamenii. Astfel se naște un eveniment pe care lumea îl ține minte….
– Știu că ai multe viniluri acasă. Care a fost primul tău disc cumpărat?
Eu sunt mai oldschool, ca mulți alții. Îmi amintesc primul meu concert la care am participat. Primul meu album a fost Beatles – Abbey Road. L-am primit cadou de Crăciun de la tatăl meu. Asta mi-a schimbat viața. Îmi amintesc vremurile când cumpărai un disc și așteptai cu nerăbdare ca după un an trupa să vină să cânte live discul. Am multe viniluri, unele le-am dat căci nu mai am timp să le ascult. Fiica mea are 16 ani și pe când avea 13 ani, de Crăciun i-am cumpărat un turntable. I-am făcut cadou și câteva discuri și pe parcurs a început să își cumpere și ea. Și să învețe să cânte. Sunt foarte mândru de ea și o încurajez să cânte. E atât de frumos să cânți la chitară, e un hobby bun. Orice vine din suflet e artistic. Ce vine din interiorul tău, e forma ta de expresie.
– Cât de greu este să fii „curat“ atâta timp cât mulți oameni din industria rock nu sunt la fel? Cum reziști în branșă fără altfel de „ingrediente“?
– Nu-mi pasă că cei din jurul meu sunt cu alcool sau droguri. Eu m-am lăsat în 1987 de ele. Eram dependent de chestii grele , iar în momentul în care m-am lăsat de ele, mi s-a schimbat viața. Am început să trăiesc. Acel moment a fost și începutul carierei mele muzicale. Nu oricine are norocul să poată să trăiască din muzică. E un dar care ți se dă. Eu când cânt, dau totul din mine, de parcă ar fi ultimul meu gig. Mi s-a dat o a doua șansă și profit de ea. Așa va fi și în 12 mai la Timișoara, promit să dau totul din mine.
