Mari actori români pe scenele timișorene. Ce spectacole sunt progrtamate în perioada...

Mari actori români pe scenele timișorene. Ce spectacole sunt progrtamate în perioada următoare

0
DISTRIBUIȚI

Maia Morgenstern revine la Timişoara, alături de Mircea Rusu, într-o piesă de excepţie, „Amantul” de Harold Pinter, care va fi jucată pe scena operei timişorene în 6 mai, de la ora 20,00. O comedie din care nu lipsesc accentele dramatice dar nici subtilităţile ironice, situaţii aflate între real şi iluzoriu, între adevăr şi minciună, inspirată, în parte, chiar cu secvenţe din biografia autorului. Viaţa personajelor se desfăşoară într-o încăpere, un spaţiu care îi ocroteşte şi în care îşi găsesc liniştea, evitând exteriorul, dăunător şi ameninţător. O forţă obscură îi scoate însă din acest şablon şi le redă energia pentru o nouă evoluţie, cei doi actori asigurând  reperul valoric pentru reuşita deplină a spectacolului.

Oana Pellea va fi prezentă la Timişoara alături de Cristina Casian în spectacolul „N(aum)”, o pledoarie pentru poezie şi pentru o înţelegere poetică a lumii, care se va juca la opera naţională în 20 mai, de la ora 20,00. Actriţa îl descrie ca pe „un univers, o uşă spre o altă realitate, un vârtej de cunoaştere, un labirint de iniţiere: întâmplarea acestui scenariu şi spectacol ţine de întâmplătorul obiectiv. Senzaţia mea este că trebuia să mi se întâmple această întâlnire… Mulţumesc domnule Naum că ne îngăduiţi”. Spectacolul, născut din universul lui Gellu Naum, propune o formă de teatru de artă, bazat în primul rând pe o căutare interioară şi a forţei cuvântului, pe un tip de interpretare care se joacă în permanenţă cu metaforele, sondând zone ale inconştientului prin care rătăcesc textele autorului, la limita fragilă dintre poezie şi absurd.

„Cafeneaua” este o comedie spumoasă adusă la Timişoara de fundaţia Artmedia în 27 mai, de la ora 20,00, pe scena operei.


Este povestea unei familii americane în care protagonişti sunt Horaţiu Mălăele, Emilia Popescu şi Dana Dogaru, maeştri ai scenei care fac dintr-o istorie simplă, a unor suflete anonime, frământate de necazuri aparent banale, un spectacol despre viaţă şi iubire, despre trădare şi singurătate, în care umorul se amestecă cu melancolia şi râsul cu lacrimi amare, un spectacol spumos şi reconfortant, în ale cărui personaje mulţi se pot regăsi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.