Mii de coșuri de gunoi, pe străzile Timișoarei după acțiunile ”demenților”. Care...

Mii de coșuri de gunoi, pe străzile Timișoarei după acțiunile ”demenților”. Care e răul cel mic în problema rampelor ilegale

0
DISTRIBUIȚI

cos gunoi

Aproximativ 2.000 de coșuri noi de gunoi vor fi montate, în perioada următoare, pe străzile din Timișoara. Nicolae Robu a declarat că acestea vor fi cumpărate de operatorul de salubritate stradală, conform contractului încheiat cu reprezentanții municipalității.

“S-au făcut progrese uriașe în privința curățeniei. Din păcate, unii tot la fel marșează și acum ca și în luna decembrie, ori nu se poate face comparație între situația de acum a Timișoarei la capitolul curățenie și situația, spre exemplu, din luna decembrie, dar încă e mult de lucru. Sunt foarte multe de rezolvat în continuare. Nici operatorul nostru de salubritate încă nu și-a intrat din plin, și-a început activitatea, dar nu cu toate forțele, pentru că încă mai are la dispoziție câteva săptămâni până când obligațiile contractuale îi cer să-și intre complitamente în atribuții. Avem o mulțime de coșuri distruse, de exemplu, distruse de tot felul de demenți care au o bucurie în a da cu picioarele, în a produce stricăciuni și noi nu le putem cumpăra. Va trebui societatea, operatorul de salubritate să le cumpere, conform contractului pe care-l avem.


Am dat modelul, s-a stabilit, nu mai știu, o mie, 2.000, un număr foarte mare de coșuri vor fi cumpărate și montate în oraș. Pe de o parte, acolo unde nici nu am avut, pe de altă parte, acolo unde am avut și s-au distrus. Deci, continuăm preocupările pentru a face ca orașul nostru să fie chiar așa cum am spus, un oraș model de oraș curat, dar mai avem mult până acolo, suntem conștienți. Mai avem și alte disfuncții”, a declarat Nicolae Robu.

De asemenea, primarul Timișoarei s-a arătat încântat de modul în care s-a desfășurat până în acest moment campania de curățenie pe care a inițiat-o înainte de sărbătorile pascale. Totodată, Nicolae Robu vede și un rău mai mic în ceea ce privește rampele clandestine de gunoi, în sensul în care a observat că timișorenii aruncă deșeurile în saci și nu pur și simplu.

“Campania s-a desfășurat destul de bine, dar trebuie să avem în vedere și condițiile meteo nefavorabile din această perioadă, pentru că a plouat aproape în fiecare zi și evident că nu se pot întâmpla lucrurile într-un asemenea domeniu de activitate la fel când ploua ca și când este vreme bună. Repet, sunt progrese foarte mari făcute, sunt lucruri foarte multe încă de făcut și noi trebuie să plecăm de la această radiografiere corectă a realității. Eu văd în multe locuri încă mormane, mai ales de crengi. Ce rău mai mic constat decât constatam altădată, am văzut că tot mai multă lume nu mai scoate mizeria pe acele rampe clandestine, pur și simplu, ci o scoate în niște saci negri din plastic. Nu e permis să o scoți nici astfel, dar e un rău mai mic”, a adăugat Nicolae Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.