Nicolae Robu, după ce zeci de primari liberali au lipsit de la...

Nicolae Robu, după ce zeci de primari liberali au lipsit de la lansarea candidaților PNL pentru europarlamentare: „Aceste alegeri nu se câștigă certându-ne între noi”

0
DISTRIBUIȚI

Peste 25 de primari PNL din județul Timiș nu au participat, sâmbătă, la lansarea candidaților partidului la alegerile europarlamentare, la Sala Olimpia fiind prezentă și conducerea centrală. Printre cei care nu s-au aflat la Sala Olimpia s-au numărat edilii de la Deta, Sânnicolau Mare sau Făget.

Pe de altă parte, Nicolae Robu, președintele PNL Timiș, a declarat, astăzi, că marea majoritate a primarilor absenți nu au putut să participe, nu că n-ar fi dorit asta.

„Doisprezece au fost în SUA plecați. Ei aveau demult, în State nu te duci așa, că te-ai trezit dimineața și îți vine ideea să pleci în Statele Unite, îți iei ceva în buzunar și ai plecat.


Deci, era demult, nu se știa că vom avea noi această acțiune, nu are nicio legătură. Câțiva sunt la niște cursuri de perfecționare, tot așa, care sunt demult programate pentru perioada asta. Și domnul primar de Făget, domnul Marcel Avram, chiar are o problemă ortopedică, dar a avut reprezentanți din organizație prezenți la miting. Dânsul nu a putut veni din acest motiv. Iar alții, nu știu, câți, nu au vrut să vină”, a afirmat Nicolae Robu.

Președintele PNL Timiș a precizat că Ludovic Orban nu s-a întâlnit cu primarii rebeli și că edilii ar avea nemulțumiri inclusiv la adresa conducerii centrale.

„În ceea ce mă privește, nu cred că au noi supărări, nu cred că le-a trecut supărarea de la alegerile locale. Au supărări și față de conducerea națională a partidului, dar noi avem să ne pregătim pentru câștigarea alegerilor europarlamentare. Aceste alegeri nu se câștigă certându-ne între noi, ci cu multă muncă și cu o imagine publică de partid serios, care nu se irosește în dispute interne. Energiile trebuie să le irosim pentru binele public, nicidecum pentru lupte între noi. Eu nu am de dus lupte interne cu absolut nimeni. Eu lupt cu PSD aproape zi de zi. Din păcate, alții care ar trebui să ne fie aliați, mă calomniază săptămânal și din când în când mai dau și eu câte o replică, dar de regulă îi ignor, că sunt obișnuit de atâția ani să fiu calomniat. Eu îmi văd de treaba mea și colegii mei la fel”, a adăugat Nicolae Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.