Primăria Timișoara le cere ajutorul asociațiilor culturale pentru punerea în valoare a...

Primăria Timișoara le cere ajutorul asociațiilor culturale pentru punerea în valoare a fostelor cinematografe RADEF

0
DISTRIBUIȚI

Primăria Timișoara intenționează să încheie un protocol de colaborare cu mai multe asociații și instituții culturale din oraș. În acest mod, municipalitatea vrea să fie ajutată pentru a pune în valoare fostele cinematografe RADEF din Timișoara. Asta în condițiile în care în anul 2021 vom fi Capitală Culturală Europeană.

Concret, marți, în ședința ordinară a Consiliului Local Timișoara, pe masa aleșilor va sta un proiect de hotărâre cu privire la “aprobarea încheierii protocolului de colaborare între Municipiul Timișoara și Institutul Francez, Asociația Pelicula Culturală, Asociația Marele Ecran, Asociația DocuMentor și Asociația Română a Filmului Independent”.

În documentația care însoțește proiectul de hotărâre se arată că, în iunie 2018, au fost asumate de către Consiliul Local Timișoara procesele verbale de predare-primire a sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic, încheiate între primărie și RADEF.


“Până în prezent ele nu au fost valorificate, căutându-se soluții cu privire la punerea în valoare a spațiilor, cu excepția fostului Cinematograf Studio pentru care Consiliul Local a aprobat prin Hotărârea nr. 623/2018 funcțiunea de Cinematograf dedicat Filmului European, Românesc și Filmului de Artă și Independent”, scrie în raportul de specialitate.

Acțiunile de colaborare între Primăria Timișoara și asociațiile și instituțiile culturale vor avea scopul promovării culturii cinematografice în cazul viitorului Cinematograf de Artă, care se va reamenaja în incinta fostului Cinematograf Studio. “Acest spațiu va deveni un loc de promovare a educației prin film (film european, românesc, de autor), un loc care să reunească iubitorii de cinema, dar și producători, cameramani, fotografi, sunetiști, scenografi, un loc al cărei activitate permanentă să conducă la dezvoltarea unei adevărate comunități a cinefililor din Timișoara și zonei limitrofe”, se arată în protocolul de colaborare.

De asemenea, Primăria Timișoara va fi ajutată, ca urmare a încheierii acestui protocol, astfel încât celelalte șapte cinematografe (Timiș, Arta, Victoria, Dacia, Freidorf, Unirea și Fratelia) să fie redate circuitului cultural al orașului. Protocolul va fi încheiat pe o perioadă de trei ani, cu posibilitate de prelungire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.