Fără îndoială, din anul 2011 încoace echipa care a făcut cel mai mult cinste sportului timişorean a fost cea de rugby. „Leii” din Ronaţ au câştigat zece trofee în această perioadă şi au evoluat în cupele europene. Actuala Timişoara Saracens şi-a îmbogăţit palmaresul dobândit de la vechea RCM Universitatea, prima campioană din afara Capitalei, dar pare acum pe o pantă descendentă după un apogeu plin de glorie.
Clubul actual de rugby din Timişoara e considerat precursorul legitim al celui înfiinţat în 1949. În acel an, sub denumirea de CSUT (Clubul Sportiv Universitar Timişoara), purtat atunci şi în alte discipline, inclusiv fotbal, echipa formată din Liteanu, Antonescu, Popa, Nistor, Haller, Onciul, Zomborian, Georgescu (antrenor-jucător), Dăncescu, Gurti, Kalincov, Barla, Baruch, Balios şi Melinte, a susţinut primul meci ei meci din istorie. A fost o victorie clară, scor 34-0, pe terenul grupării din Sighişoara.
În anul 1966 echipa „studenţească” şi-a schimbat numele în Universitatea, care avea să devină îndrăgit de atât de mulţi timişoreni. Sub conducerea lui Mitică Antonescu sportul oval local şi-a cunoscut prima ascensiune notabilă. La trei ani distanţă „U” a devenit a 5-a forţă a României. Un an mai târziu, sezonul 1969-70, a fost încheiat de timişoreni pe podiumul naţional. Iar după un nou loc 5 (1971), sosise şi clipa cea mare a afirmării rugbiştilor de pe Bega. Un 22-12 cu Ştiinţa Petroşani a consfinţit trecerea titlului naţional, în premieră, la o echipă din afara Bucureştiului, după 58 de ani de rugby în România. 6.000 de timişoreni asistaseră la triumf pe arena „Ştiinţa”, din centrul Timişoarei. Se întâmpla pe fondul unei dominări covărşitoare ale celor două cluburi instalate cu forţa de comunişti ca stindarde ale sportului românesc (Steaua şi Dinamo), întreruptă, când şi când, doar de „feroviara” Griviţa, tot din Capitală. Petru Laichici, şeful secţiei de rugby a Universităţii la acea vreme a dezvăluit recent pentru super-liga.ro (pagina oficială a primei ligi) că cei de la Ministerul Învăţămânutului chiar le ceruseră în acea iarnă să sprijine gruparea din Valea Jiului în lupta pentru locul 1.
Legenda spune că la data de 12 iunie 1972, în ziua câştigării campionatului, clopotele catedralei mitropolitane au bătut o dată în plus. A doua zi, pe poarta căminului unde erau cazaţi sportivii Universităţii era scris: „Trecătorule, opreşte-te un moment şi înclină-te în fața uşii căminului unde trăiesc perlele rugby-ului românesc”. Autorul, studentul Nicolae Benga, care aducea astfel un omagiu celor 15+6 eroi din teren: Duță, Szasz, Cândrea, Peter, Suciu, Ghețu, Iacob, Ceauș, Tătucu, Nedelcu, Vollman, Rășcanu, Priess, Ionică, Ene, Malancu, Neiss, Popovici, Vlad, Ioniță, Arsene. După cum se observă printre cei enumeraţi se numără Gheorghe Răşcanu, care a fost ridicat pe umeri de colegi la sărbătorirea titlului şi care azi dă numele arenei din Ronaţ, „casa” formaţiei de rugby din ultimii ani.
Performanţa Universităţii Timişoara nu a fost trecută cu vederea nici de revista „Sport”, una dintre cele mai apreciate publicaţii ale perioadei. „Primul titlu – Provinciei”, titra sursa menţionată, care folosea fotografii sepia de mare calitate la acea vreme.
„Pentru cei care au urmărit drumul rugbyștilor timișoreni în ultimii ani «surpriza» nu capătă dimensiuni incomensurabile. Dimpotrivă ea este, dacă ne putem exprima astfel, rezultatul… logicii. La Universitatea s-au adunat, s-au înmănuncheat multe valori. Aici, alături de bănățenii Neiss, un adevărat stâlp al înaintării, Arsene, Priess, Vollman și Tătucu – ultimii având acum o valoare cu rezonanțe de lot republican – joacă Tolea’ Rășcanu (student la Facultatea de științe economice), cotat în ultimii doi ani drept cel mai bun rugbyst al țării, precum și treisferturile Suciu, Peter (cu o bună experiență internațională), Szasz, Cîndea, mijlocașii Ghețu (o ”uvertură” de primă mînă), Ceauș și Iacob, înaintașii Ene, Ionică, Nedelcu, Vlad și, mai ales, talonerul Popovici, oricând apt de a îmbrăca tricoul echipei naționale. Iată, așadar, clădită la Timișoara o adevărată echipă de rugby, solidă și echilibrată pe ambele compartimente, căruia i se adaugă un fundaș îndemînatec și bun transformer, bîrlădeanul Duță”, nota Dimitrie Callimachi în „Sport”.
În sezonul următor Universitatea Timişoara a fost vicecampioană iar apoi în 1974 şi 1975 a încheiat întrecerea internă pe ultima treaptă a podiumului, dar rugby-ul bănăţean nu a mai cunoscut gloria din ’72 până după Revoluţie. De altfel, după momentul decembrie 1989 echipa de rugby de pe Bega e creditată cu o mică revoltă, în care a boicotat echipele vechiului regim, dar exemplul nu a fost urmat de ceilalţi adversari ai Stelei şi ai lui Dinamo. Anii 1990, 1991 şi 1992 coincid însă pentru timişoreni cu poziţionări consecutive în „bronz”. Dar a urmat şi o perioadă gri-neagră pentru echipa care avea să dobândească şi particula „RCM”. Finele anilor ’90 şi începutul anilor 2000 s-au desfăşurat cu posibilităţi foarte limitate şi fără realizări notabile prin urmare. Rugbiştii timişoreni, mutaţi între timp în Ronaţ, erau subiect de ştire naţională pentru că mergeau cu tramvaiul la antrenamente şi se schimbau în vestiare improprii.
Deşi partea financiară încă era o problemă.
„RCM-ul” a reuşit în 2009 să aducă un trofeu extern pe Bega. Minor ce-i drept. E vorba de Cupa Europei Centrale sau „Energy Cup”.
Hegemonia din ultima decadă
Soarta echipei fanion de rugby a Timişoarei s-a schimbat total în urmă cu nouă ani, când echipa a fost preluată de omul de afaceri Dan Dinu. Acesta începuse un proiect la Arad, dar a fost atras de oraşul în care locuia şi de posibilităţile, teoretic, mult mai numeroase de dezvoltare de pe Bega. Iar impactul s-a văzut aproape instant. În 2011 când echipa era condusă încă de Cosmin Cioriciu, întărită deja de internaţionali români şi străini, a luat pentru prima dată Cupa României, după o finală organizată exemplar la Alba Iulia.
Apoi, după un loc 3 în campionat a sosit şi momentul 2012, când titlul a luat calea Banatului din nou, după 40 de ani de pauză! Noua forţă a rugby-ului autohton începea să dea şi adevărate lovituri de imagine. Pe banca echipei fiind adus Chester Williams, primul jucător de culoare din naţionala Africii de Sud, campioană mondială în 1995. Anul 2013 a însemnat un nou campionat şi deja se discuta de o dominaţie a noii RCM Univ. de Vest. De fiecare dată victima timişorenilor în ultimul act a fost Ştiinţa Baia Mare, singura grupare care mai putea opune o oarecare rezistenţă în campionat lui Stelian Burcea şi colegilor săi autohtoni sau de la Antipozi. Realizările impresionante de pe plan intern au depăşit graniţele ca notorietate iar din 2014, în premieră pentru România, formaţia de pe Bega a început o colaborare cu gigantul Saracens FC din Londra. Astfel că şi numele britanicilor a fost adoptat de clubul din Ronaţ. Toamna acelui an a adus însă şi un incident bizar, rămas neelucidat oficial. În semifinala de acasă cu Farul Constanţa, campionii la zi nu au putut miza pe şase jucători, căci acestora le-au fost tăiate din carnetele de joc paginile care conţineau viza medicală. Timişorenii au resimţit pierderea pe gazon şi au fost învinşi. Pe parcurs au apărut zvonuri că a fost vorba chiar de un sabotaj.
Din punct de vedere sportiv însă noua Timişoara Saraens şi-a continuat marşul spre trofee în anul 2015. Sezon care avea să fie şi cel mai fructuos din acest punct de vedere. Bănăţenii au realizat „tripla”: campionat, Cupă, plus noua Cupă a Regelui. A urmat totodată şi prima calificare în grupele Challenge Cup. Bănăţenii convingând FRR-ul că sunt în stare să reprezinte România la nivel înalt. Anul 2016 a început şi cu un nou trofeu în competiţia K.O., cucerit chiar în faţa propriilor fani. Iar trecerea la sistemul primăvară-toamnă nu a schimbat obiceiul. Ediţia 2016-17 fiind încheiată cu un nou titlu naţional. Din păcate, la începutul lui 2017 participarea în cea de-a doua competiţie continentală a fost umbrită de faptul că Timişoara a pierdut la masa verde întâlnirea cu Stade Francais. În ciuda eforturilor terenul de pe „Dan Păltinişanu” a fost considerat prea îngheţat pentru ca jocul să se desfăşoare fără pericole. Un nou episod „rece” a avut loc şi recent, în decembrie 2018, la vizita englezilor de la Northampton, Capitala Banatului a fost acoperită de troiene, dar nici eforturile conducerii actuale nu au fost suficiente. Pe teren nefiind aşezată nici măcar o prelată.
În SuperLigă, Timişoara Saracens a încheiat victorioasă şi ediţia 2017-18 după un nou succes cu maramureşenii. Ceea ce a dus la un record „de coşmar” pentru „zimbrii”. Rivalii de pe Bega ajungând la zece finale în faţa lor şi toate câştigate. Totuşi, per total anul 2018 a fost sinonim cu pierderea de turaţie a campioanei, căci pe fondul diverselor dezamăgiri, la începutul anului, trecut finanţatorul Dan Dinu a făcut un pas în spate. Mai mult, întârzierea banilor dinspre autorităţi, prin noul SCM, a făcut să apună „era” loviturlor pe piaţa transferurilor, în timp ce vechii jucători au început să părăsească pe rând Banatul. O parte dintre ei au ajuns la noua forţă financiară din campionat, CSM Bucureşti.
Timişoara Saracens a luptat ieri pentru o nouă calificare pe plan continental în grupele Challenge Cup, dar a pierdut ”dubla” din Continental Shield cu Enisei-STM Krasnoiarsk. ”Leilor” le rămâne cursa pentru al șaptelea titlu intern din palmares.
11 trofee importante pe plan intern a cucerit Timişoara Saracens (6 titluri naţionale, 4 Cupe ale României şi 1 Cupă a Regelui)
