Ripensia o primeşte în Ciarda Roşie şi pe favorita Chindia. Jocul de...

Ripensia o primeşte în Ciarda Roşie şi pe favorita Chindia. Jocul de joi e promovat la cafeneaua roş-galbenilor FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Formaţia pregătită de Alexandru Pelici are parte poimâine de poate cel mai greu meci din această primăvară. Ripensia e vizitată de Chindia Târgovişte, formaţie neînvinsă în 2019 şi care tocmai a urcat pe un loc direct promovabil în elită. Afişele cu duelul contra dâmboviţenilor pot fi văzute şi în cafeneaua roş-galbenilor, locaţia care îi aşteaptă cu surprize pe viitor pe fanii echipei timişorene.

„Ripi” s-a întors cu un punct de pe terenul celeilalte grupări care nu a cunoscut eşecul încă în acest an, Metaloglobus, dar are o misiune considerabil mai grea contra trupei lui Viorel Moldovan. „Urmează un meci împotriva unei grupări care trage la promovare. Chindia e un adversar solid, cu o echipă omogenă. Are jucători experimentaţi, care evoluează de mult timp împreună, precum Martac, Liviu Mihai, Cherchez, Neguţ sau Aioanei. De asemenea, formaţia a fost întărită cu alţi fotbalişti de valoare ca Florea, Şandru şi Leca. Aşadar, Chindia are o trupă experimentată, puternică şi, din punctul meu de vedere, este una dintre formaţiile candidate clare la promovare. În plus, e o echipă pregătită de un antrenor, Viorel Moldovan, care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Ne aşteaptă un meci foarte greu. Ne respectăm adversarul, dar ne dorim să scoatem punct sau puncte din acest duel”, a declarat Alex Pelici, tehnicianul bănăţenilor.

Chindia, care are alături de „U”, al doilea atac din eşalon (56 goluri marcate), i-a spionat pe roş-galbeni chiar la Bucureşti, când pe arena lui „Metalo” a fost prezent printre spectatori şi „principalul” târgoviştenilor, Viorel Moldovan.

Partida Ripensia – Chindia se dispută joi, de la ora 17.30, în etapa a 29-a (intermediară), pe arena din „Ciarda Roşie”, acolo unde roş-galbenii simt suporterii mai aproape de ei.


Meciul cu dâmboviţenii e promovat prin afişe şi în noua locaţie a clubului, aflată pe strada Alba Iulia. La „Ripensia Cafe”, susţinătorii gloriei din perioada interbelică pot savura un capuccino sau o altă băutură după preferinţă, dar pot şi achiziţiona produse cu însemnele clubului, inclusiv tricourile oficiale de joc. Clubul îi provoacă pe fani să aleagă şi un nou model de tricou pentru suporteri, care va fi ulterior pus în vânzare (şi) la cafenea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.