Tehnologia de ultimă oră care aduce piesele auto produse în Mexic sau...

Tehnologia de ultimă oră care aduce piesele auto produse în Mexic sau Serbia pentru teste la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Sistemele de aer condiţionat pentru domeniul auto, produse la Timişoara vor fi verificate cu ajutorul unui sistem care foloseşte raze X, asemănător tehnologiilor din domeniul medical. Pentru punerea acestuia în funcţiune, producătorul german Continental a investit în unitatea de la Timişoara, în cadrul fabricii ConiTech, suma de 1,7 milioane de lei, pentru echipamente de testare. Scannerul, care se numeşte chiar tomograf, asemenea celui din domeniul medical, validează calitatea sistemelor de aer condiționat fabricate pentru industria auto aici.

„Folosim aceeași tehnologie ca și în medicină. „Pacienții“ noștri, prototipuri pentru liniile de climatizare auto, sunt supuși unui proces neinvaziv prin care pot fi depistate eventualele defecte din interiorul lor. Unitatea de producție din Timișoara deservește și alte locații Continental din lume, efectuând teste pe produse inclusiv pentru fabrici din Serbia sau Mexic. Deși tehnologia folosită este aceeași ca în domeniul medical, tomograful industrial este un utilaj specific, proiectat special pentru fabrica din Timișoara. Intensitatea razelor nu este mai mare decât în cazul celui medical, însă timpul de expunere al pieselor este ridicat, obținându-se astfel o imagine 3D de o mare acuratețe. Utilajul nu reprezintă un pericol pentru sănătatea angajaților care îl operează“, a explicat Natanael Simon, inginer computer tomograf în cadrul ContiTech România

În cadrul procedurii de testare, piesa de verificat este rotită automat 360 de grade în câmpul de raze X, la fiecare grad preluându-se cel puțin o poză.


Ulterior, cu ajutorul unui software dedicat, cele peste 360 de fotografii se compun într-un volum 3D. Piesa poate fi apoi rotită și vizualizată din orice unghi pentru depistarea posibilelor nereguli. Programul de pe calculator indexează automat defectele și, în funcție de culoarea atribuită, poate fi apreciată calitatea piesei, am aflat de la Continental.

„Fabrica din Timișoara este prima și singura din Continental unde sunt folosite razele Roentgen în testele sale din producție. Valoarea investiției este de aproximativ 1,7 milioane de lei”, a declarat, la rândul său, Silviu Oană, inginer de proces Contitech România.

Fabrica din Timișoara, deschisă în 2002, este una dintre cele șapte fabrici Continental din România. Aici se produc țevi pentru sistemul de aer condiționat al mașinilor, pentru sistemul de servodirecție și control al șasiului, precum și curele de transmisie și de distribuție. Anual, în unitatea de producție din Timișoara sunt fabricate aproximativ 26 de milioane de piese. În perioada 1999-2018, Continental a investit circa 1.6 miliarde euro în activităţile din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.