Timişoara Saracens a ieşit din eurocupe. Bănăţenii au pierdut dramatic calificarea în...

Timişoara Saracens a ieşit din eurocupe. Bănăţenii au pierdut dramatic calificarea în Rusia

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Timişoara Saracens / Facebook

Campioana României a ratat şansa de a se califica în ediţia viitoare a grupelor Challenge Cup. Timişoara Saracens a pierdut, scor 32-40, pe terenul celor de la Enisei-STM Krasnoiarsk după ce câştigaseră prima manşă la două puncte diferenţă.

Meciul a fost foarte echilibrat pe Stadionul „Avangard”, mai ales în prima parte. A fost 3-3 la început după câte o penalitate de fiecare parte, (Gaisin, respectiv Samoa) apoi gazdele au preluat conducerea printr-un eseu (Meşki) netransformat.


După încă o lovitură de pedeapsă concretizată de Samoa a urmat primul eseu al vizitatorilor, prin Popa, care a coincis totodată cu „răsturnarea” tabelei. Transformarea lui Samoa însemnând 13-8 pentru timişoreni. Gaisin (ldp) a redus din diferenţă, apoi Shennan a marcat un nou eseu, transformat de acelaşi Samoa.

Timişoara Saracens a condus cu 20-16 la pauză, după eseul lui Baranovs (netransformat) şi părea totuşi pe drumul cel bun către un nou succes continental. Krotov nu a fost de acord şi a înscris un nou eseu pentru Enisei, transformat de Gaisin de această dată. Manumua a făcut apoi 25-23 pentru bănăţeni printr-un nou eseu, netransformat. Iar Zaharia a reuşit să culce încă o dată balonul în terenul de ţintă advers. Cu transformarea lui Samoa scorul a devenit 32-23 pentru „sarazini”. Nu a fost suficient. Temnov – eseu transformat, Kotonov – eseu transformat de Gaisin şi penalitatea concretizat a celui din urmă, au răsturnat tabela! Timişorenii au luptat până în final, deşi au făcut-o cu un om în minus după ce Simionescu a văzut „galben”.

Echipei pregătite de Sosene Anesi i-a mai rămas astfel în acest sezon doar lupta din SupeLigă, vineri, Timişoara Saracens primeşte vizita lui Dinamo, de la ora 11.

Timişoara Saracens: Halalilo, Sabau, Pungea, Poparlan, Muresan, Neculau, Rus, Morrison (c), Rupanu, Umaga, Simionescu, Manumua, Popa, Shennan, Samoa. Rezerve: Radoi, Boshoff, Doge, Iftimiciuc, Whitehurst, Tatarus, Moala, Zaharia. Antrenor: Sosene Anesi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.