Veste excelentă pentru șoferii timișoreni. În curând se va putea circula prin...

Veste excelentă pentru șoferii timișoreni. În curând se va putea circula prin pasajul pe două niveluri din zona Openville

0
DISTRIBUIȚI

Vești excelente pentru șoferii din Timișoara. Nicolae Robu a anunțat, astăzi, în cadrul conferinței de presă de la sediul PNL Timiș, că sunt șanse mari ca traficul rutier prin pasajul pe două niveluri din zona Openville, realizat din banii investitorului, să fie deschis în luna mai a acestui an.

„În curând, probabil că în luna mai, o să dăm drumul circulației prin noul pasaj din zona Openville, care este realizat pe banii investitorului, dar este o lucrare publică. Noi am vrut să facem acel pasaj și așa cum procedăm cu toți investitorii mari, în momentul în care emitem avizul de oportunitate în vederea elaborării Planului Urbanistic Zonal, în acord cu prevederile legii, noi cerem și realizarea unor obiective de interes public. La Openville este vorba despre o lucrare foarte complexă, făcută la comanda municipalității și pentru orașul nostru. Cred că va fi primul pasaj pe două niveluri și în curând o să-l vedem. Primul nivel suberan va fi pe inelul II, și al doilea nivel subteran va fi perpendicular pe acesta, ca să nu încurce traficul pe inelul II, fluxul de mașini va merge la etajul -2, pe sub inelul II și astfel descărcarea din parcare, respectiv accesul în parcare, se vor putea face direct înspre, respectiv dinspre str.  Demetriade”, a explicat Nicolae Robu.

Primarul Timișoarei a detaliat și cum se va circula în zona Openville, după ce pasajul pe două niveluri va fi deschis în această primăvară.

„Inelul II vine de pe str. Demetriade, pe traseul pe care l-am realizat cu ocazia implementării proiectului Popa Șapcă, trece perpendicular pe B-dul Antenei, prin zona Praktiker, benzinărie, și apoi intră în fosta parcare de la Iulius Mall. Unde a fost parcarea de la Iulius Mall, acolo sunt unele clădiri ridicate, altele în curs de construcție, inclusiv cea mai înaltă clădire de biroruri din România este în curs de construcție, deja fundația este realizată pe tehnologia pereților mulați. Acolo, după vreo 50 de metri de la B-dul Antenei se intră în subtean și se merge până înspre Calea Sever Bocu, ce duce din Piața Consiliul Europei până în dreptul Cimitirului Eroilor. Acolo se iese din subteran și vor fi ramnificații la suprafață, la ora actuală pe Sever Bocu și sigur apoi se distribuie traficul mai mult de atât.


Tot în zona unde era înainte parcarea Iulius Mall se realizează și este în fază foarte avansată o parcare subterană. De la etajul -2, din acea parcare subterană, se merge perpendicular pe traseul inelul II. Drept urmare, inclusiv pe subpasajul care e la etajul -1, până spre Demetriade. Acolo se iese la suprafață și are loc incidența cu Demetriade și se va circula în ambele sensuri acolo. Acesta este pasajul Openville, care va fi realizat într-un parteneriat primărie – investitor, dar pe banii investitorului”, a declarat Nicolae Robu.

Primarul Timișoarei a oferit detalii și cu privire la pasajul din Piața Consiliul Europei, care urmează să fie realizat cu bani din bugetul local al municipalității. Potrivit edilului, una dintre variante prevede ca tot traficu rutier să fie mutat în subteran în acea zonă, astfel că Piața Consiliul Europei va deveni una pietonală.

“La pasajul din Consiliul Europei încă nu avem soluțiile, acum sunt în lucru. Acolo sunt mai multe variante în lucru, o să vedem care sunt cele două pe care proiectantul le va propune. Până acum v-am vorbit despre o variantă spectaculoasă și ea de pasaj tot pe două niveluri subterane, care permitea  o conectivitate totală în ambele sensuri între Sever Bocu, Calea Aradului, Calea Torontalului și str. Circumvalațiunii. Acum se analizează ceva și mai revoluționar. Se analizează, nu e nicio promisiune. Vedeți că eu am o aplecare înspre a transforma zonele importante în zone pietonale. Se analizează o soluție care să transforme Piața Consiliul Europei într-o zonă pietonală. Deci, la suprafață să nu mai treacă mașinile, tot traficul, în toate direcțiile, să fie subteran. Nu știm la ora actuală dacă privind lucrurile din punct de vedere tehnico-economic, că nu putem să neglijăm costurile pe care le suportă diverse variante de soluții, aceasta ar fi soluția cea mai recomandată, cea mai potrivită, dar ar fi extraordinar să rezulte că se justifică o astfel de soluție. Vă dați seama ce ar însemna ca pe lângă tot ce crește frumos, nou, ultramodern acolo, să avem o insulă pietonală?”, a afirmat Nicolae Robu.

Pasajul pe care-l realizează investitorul în zona Openville va avea 203 metri lungime şi 26,5 metri lăţime şi două benzi pe fiecare sens de circulaţie. Deasupra pasajului vor fi amenajate porţiuni de vegetaţie, arbuşti şi gazon, elemente care vor face parte din parcul ansamblului mixt Openville.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.