Alegeri europarlamentare și referendum: peste 620.000 de locuitori din Timiș, așteptați la...

Alegeri europarlamentare și referendum: peste 620.000 de locuitori din Timiș, așteptați la urne

0
DISTRIBUIȚI

Mâine, 26 mai, românii sunt chemați la urne pentru a alege viitorii europarlamentari, dar și pentru a răspunde la cele două întrebări în cadrul referendumului pe tema justiției, convocat de președintele Klaus Iohannis.

În total, din județul Timiș sunt așteptați să voteze 625.645 de alegători, care sunt înscriși pe listele electorale permanente. 278.396 dintre aceștia sunt din Timișoara. La nivelul județului Timiș au fost tipărite peste 680.000 de buletine de vot.

Potrivit reprezentanților Biroului Electoral Județean Timiș, în tot județul sunt organizate 599 de secții de votare, dintre care 207 vor fi deschise la nivelul orașului Timișoara.

Pentru alegerile europarlamentare și pentru referendum, cetățenii votează în aceleași secții de votare, în același interval de timp, respectiv 07.00 – 21.00, cu aceleași ștampile cu mențiunea ”VOTAT”, dar pe buletine de vot separate: unul pentru alegerile europarlamentare și două pentru referendum – câte un buletin pentru fiecare întrebare.

În ceea ce privește referendumul pe tema justiției convocat de Klaus Iohannis, cele două întrebări care vor fi incluse pe buletinele de vot sunt: „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?” și „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”

Dacă nu doriţi să votaţi la referendum, membrii biroului electoral vor trage o linie în dreptul spaţiului pentru semnătură de pe listele permanente.


Aplicaţi ştampila cu menţiunea “VOTAT” pe patrulaterul care corespunde partidului sau candidatului independent dorit, respectiv opţiunii de la referendum.

Alegătorii votează la secțiile de votare la care sunt arondați cu domiciliul sau reședința, conform listelor electorale permanente. Cetățenii care, în ziua alegerilor, se află într-o altă localitate decât cea de domiciliu pot să își exercite dreptul de vot în localitatea în care se află, la orice secție de votare, urmând a fi înscriși într-o listă suplimentară.

La nivel național, sunt organizate 18.730 de secții de votare. De asemenea, în străinătate vor fi deschise 441 de secții de votare pe baza propunerilor misiunilor diplomatice și ținând cont de solicitările comunităților de români din străinătate.

România va avea în total 32 de europarlamentari la Bruxelles. Numărul total de euroaleși, din toate cele 28 de state membre, este de 751.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.