Cea mai înaltă sculptură în munte din Europa, chipul lui Decebal, iluminată...

Cea mai înaltă sculptură în munte din Europa, chipul lui Decebal, iluminată permanent noaptea

0
DISTRIBUIȚI

Basorelieful care reprezintă chipul regelui Decebal, amplasat pe versantul munţilor care străjuiesc zona Cazanele Dunării, va fi la iluminat permanent pe timpul nopţii, inaugurarea oficială a noii instalații, testată deja cu succes, urmând să aibă loc astăzi, de la ora 21.00. De asemenea, podul Mraconia va fi iluminat în culorile tricolorului.

„Vineri, la ora 21.00, pe Drumul Național 57, pe Clisura Dunării, se va inaugura iluminatul arhitectural al celei mai mari sculpturi în piatră din Europa, Chipul lui Decebal.


Este vorba despre un proiect al Consiliului Județean Mehedinți, în colaborare cu Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara și Primăria Eșelnița. Evenimentul cuprinde un moment artistic, care va fi urmat de un scurt foc de artificii. Vor participa ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, dar și ministrul Turismului, Bogdan Trif, precum și autoritățile locale și județene. Totodată se va inaugura și iluminatul podului de la Mraconia, aflat în imediata apropiere a Chipului lui Decebal, care va fi iluminat în culorile tricolorului. Ideea acestui proiect a pornit de la faptul că turiștii au solicitat conducerii Consiliului Județean și au transmis acest aspect, că obiectivele respective ar trebui iluminate și pe timp de noapte, pentru a putea fi admirate”, au declarat reprezentanții Biroului de Presă al Consiliului Județean Mehedinți.

Proiectul a fost finanțat atât de Consiliul Județean Mehedinți, în ceea ce privește Chipul lui Decebal, cu aproximativ 250.000 de lei, cât și de CNAIR, prin DRDP Timișoara, în ceea ce privește podul.

Podul Mraconia situat în judeţul Mehedinţi, la kilometrul 20 al DN 57 şi chipul sculptat în stâncă al regelui dac Decebal reprezintă o importantă atracţie turistică în zona Cazanelor Dunării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.