Concurs pentru ocuparea funcției de director general la Piețe SA, deținută interimar...

Concurs pentru ocuparea funcției de director general la Piețe SA, deținută interimar de Ionuț Nasleu

0
DISTRIBUIȚI

Ionuț Nasleu are toate șansele să ajungă director general al Societății Piețe SA, aflată în subordinea Primăriei Timișoara. Vă reamintim că fostul consilier personal al primarului Robu ocupă funcția de director general interimar al acestei societății de la începutul lunii aprilie, fiind numit după ce fostul șef, Victor Ștefan, a ieșit la pensie.

Înainte de a fi numit pe această funcție, Ionuț Nasleu a condus consiliul de administrație al Piețe SA. Ulterior, președinte interimar a fost numit un alt liberal, Ciprian Bogdan, de profesie medic, care în trecut a fost și director al Spitalului Județean Timișoara.

Potrivit anunțului postat pe site-ul Piețe SA, semnat de Ciprian Bogdan, procedura de selecție a directorului general cuprinde două etape, ambele fiind eliminatorii. Prima presupune verificarea îndeplinirii condițiilor de eligibilitate a candidaților, iar a doua, prezentarea/susținerea lucrării proprii privind „Eficientizarea activității Societății Piețe S.A.” și un interviu pentru candidații declarați admiși după prima probă.

Se pot înscrie la concurs persoanele care au „capacitate de exercițiu deplină”, studii superioare în specializarea juridice sau economice, cel puțin zece ani vechime în muncă, minim doi ani experiență în administrarea unei regii autonome sau societăți cu capital de stat, care nu au suferit sancțiuni disciplinare grave, cunosc limba engleză la nivel mediu și sunt apte din punct de vedere medical.

Pe lista criteriile de selecție sunt incluse „îndeplinirea condițiilor de eligibilitate, dovedite prin conținutul dosarului de participare; abilități de comunicare; motivația candidatului; capacitatea managerială; cunoașterea bibliografiei”.

Din anunțul postat pe site-ul Piețe SA aflăm că persoanele interesate își pot depune candidatura până cel târziu în data de 02 iulie, ora 15.00, la sediul societății, aflat în Timișoara, pe str.


Lt. Ovidiu Balea, nr. 2. Rezultatul selecției dosarelor din etapa I se va publica în data de 05 iulie pe site-ul societății www.piete-sa.ro. Contestațiile pot fi depuse până în 09 iulie, la ora 12.00, urmând ca modul de soluționare să fie afișat în aceeași zi, tot pe site-ul societății.

Candidații declarați admiși la etapa I de selecție a dosarelor vor fi evaluați prin susținerea lucrării proprii privind ”Eficientizarea activității Societății PiețeS.A.”, în data de 12 iulie, la ora 14.00, la sediul societății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.