Dirty Shirt lansează albumul „Letcholgy” cu un concert extraordinar la Timișoara VIDEO

Dirty Shirt lansează albumul „Letcholgy” cu un concert extraordinar la Timișoara VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

Formația Dirty Shirt va susține un concert de lansare a celui mai nou material discografic „Letchology“, la Timișoara, la sfârșitul acestei săptămâni, evenimentul reprezentând totodată ultimul concert al trupei din turneul european care a marcat apariția acestui disc. În cadrul acestui turneu, formația a susținut recitaluri în Newcastle, Londra, Birmingham, Stuttgart, Munchen, Bochum, Lyon, Grenoble, Paris, Lille, Budapesta, Bratislava, Praga și în alte orașe europene.

„Din punctul meu de vedere, «Letchology» a luat ce a fost mai bun în «Dirtylicious» / «FolkCore Detour» și «Freak Show”. Pe de o parte am continuat și extins colaborările cu muzicieni veniți din orizonturi muzicale diverse, însă influențele sunt mult mai variate, albumul e mai experimental și mult mai puțin axat pe folclorul românesc.


În afară de «Latcho Drom» toate piesele sunt compoziții originale, versurile fiind adaptate din folclor pe «Nem Loptam» si parțial la «Pălinca»”, spune Mihai Tivadar, chitarist și liderul formației Dirty Shirt despre acest album într-un interviu acordat site-ului Maximum Rock.

„Letchology” conține nouă piese produse de Mihai Tivadar și a fost mixat/masterizat de Charles „Kallaghan” Massabo (Kallaghan Records, Los Angeles, (S.U.A.).

Dirty Shirt este o formație rock înființată în 1995 în orășelul Seini (Maramureș). Trupa este considerată una din cele mai originale apariții pe scena rock din România, combinând stiluri din orizonturi muzicale foarte diferite: pe o bază Metal-Industrial-Hardcore se adaugă elemente preluate din Folclorul românesc, Funk, Electro, Progressive, Muzică clasică. De asemenea versurile formației sunt in diverse limbi: engleză, română, franceză, sârbă și maghiară.

Concertul de lansare a albumului Letchology din Timișoara va avea loc sâmbătă 11 mai la Reflektor Venue de la ora 21.00. În deschiderea concertului va cânta trupa maghiară Dalriada, iar biletele de intrare costă 30 lei în avans și 40 lei la intrare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.