Fascinația satului. Istoria nescrisă a vieții la țară, pusă în lumină de...

Fascinația satului. Istoria nescrisă a vieții la țară, pusă în lumină de vechile case bănățene Foto

0
DISTRIBUIȚI

Ziua Internaţională a Monumentelor şi Siturilor, care a avut ca temă în acest an „Peisajele rurale”, a fost marcată de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş printr-o întâlnire în satul Buzad, unde au fost ţinute mai multe prelegeri despre patrimoniul din mediul rural bănăţean, căci satele, prin înfăţişarea şi clădirile vechi, sunt o adevărată istorie nescrisă a vieţii de la ţară cu un nebănuit potenţial cultural şi turistic, care aşteaptă doar să fie pus în evidenţă.

Un bogat patrimoniu rural cu încărcătură istorică

Arhitectul Liliana Roşiu şi Cătălin Balaci, muzeograf la Muzeul Satului Bănăţean au vorbit despre arhitectura rurală sub semnul tradiţiei şi al modernului, despre clădirile care au dat identitate satului bănăţean. Liliana Roşiu a făcut o scurtă trecere în revistă a categoriilor de  monumente istorice din satele bănăţene care păstrează mai multe tipuri de valori, constituind un adevărat patrimoniu al lumii rurale. Sunt vechi biserici de lemn dar nu numai, alături de care se disting conacele, legate de un parc şi construite de regulă în marginea aşezărilor, ori mausoleele,   care dădeau o anumită configuraţie aşezării.

Tot din această străveche lume fac parte instalaţiile de tehnică populară sau cele de arhitectură industrială, cum ar fi podurile, viaductele, căile ferate sau gările cu încărcătură istorică. La rândul ei, vechea casă bănăţeană, un adevărat document al universului arhaic rural, o mărturie a unui mod de viaţă din veacurile trecute, este astăzi pe cale de dispariţie. Multe case vechi din mediul rural au fost neglijate sau chiar distruse, vechea arhitectură populară fiind abandonată în favoarea unor noi tipuri de case, mai apropiate de mediul urban. Unele dintre acestea au fost „modernizate” într-o manieră care, atunci când criteriile economice au fost mai puternice decât interesul pentru valoarea istorică – de cele mai multe ori ignorată – a dus la pierderea unor detalii care au compromis monumente emblematice ale unor localităţi.

Casele etnicilor germani care au emigrat începând cu anii ʹ70  au fost preluate de stat şi puse la dispoziţia unor locuitori veniţi din alte regiuni ale ţării, pentru care estetica exterioară şi vechile ornamente – multe dintre acestea cu valoare de simbol, care aveau rolul de a proteja casa – nu aveau nici o semnificaţie. Acest patrimoniu rural, cum puţine se mai păstrează astăzi în lume, este încă marginalizat şi nu se bucură de importanţa pe care o merită.

Specificul satului tradiţional din Banatul de câmpie

Muzeograful Cătălin Balaci a evidenţiat particularităţile satului bănăţean, mai ales în zona de câmpie, aşa cum s-au conturat ele după ce Banatul a devenit o provincie aflată în directa subordine a Casei de Habsburg. În istoria Banatului s-a inaugurat o nouă eră, caracterizată printr-o politică de reforme în spiritul mercantilismului caracteristic epocii, menită să modernizeze provincia. Aceasta a vizat şi amenajarea aşezărilor după planurile întocmite de austrieci, ţinând cont şi de mediul natural.  Terenul a fost cadastrat, au fost fixate hotarele satelor şi s-a stabilit planul topografic al aşezărilor.

Atât satele de colonişti aduşi din Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană cât şi cele locuite de populaţia autohtonă au fost sistematizate de administraţia austriacă. Cele mai multe aveau o formă rectangulară, cu străzi largi, întretăiate în unghiuri drepte, cu un centru civic în care se aflau biserica, primăria, şcoala, şi o piaţă centrală. Casele, ridicate după planuri riguros respectate, erau paralele, construite perpendicular şi înşirate pe axul drumului, respectând un anumit aliniament. Aceste planuri s-au păstrat până astăzi şi încă pot oferi o imagine destul de exactă asupra satului tradiţional bănăţean din zona de câmpie, o istorie vie care reflectă o întreagă epocă şi particularităţi ale provinciei cu origini secolul al XVIII-lea, conservate doar în această parte de ţară.

Casa bănăţeană şi simbolurile ornamentale

Case tradiţionale se mai pot vedea îndeobşte în sate izolate, unde influenţele oraşului pătrund mai greu, chiar dacă cele foarte vechi nu mai există nici acolo. Pentru casele vechi se foloseau tehnici de construcţie arhaice, cu materiale caracteristice acestei zone. Materialul de construcţie folosit era cărămida crudă, din pământ galben, pleavă, bălegar, apă şi paie, peste care se bătea trestie ca să prindă lipitura de pământ. Această tehnică era folosită încă din secolul al XVIII-lea şi s-a păstrat până la începutul secolului trecut, mai ales în zonele de câmpie şi în cele colinare. Curtea era închisă cu un gard iar intrarea în casă se făcea din stradă, printr-o poartă protejată de o boltă, care dădea în prispa casei.

Atât în privinţa arhitecturii cât şi în ornamentică se întâlnesc similitudini cu casele şvăbeşti, căci colonizarea a marcat multe interferenţe culturale, inclusiv în modul de construire a gospodăriilor. Acestea se remarcă mai ales în arhitectura frontonului, ondulat şi cu vârful rotunjit, după model baroc, care s-a generalizat şi la casele românilor în secolul al XIX-lea şi începutul secolului XX.


Pe frontonul casei se păstrează şi alte elemente specifice casei bănăţene, precum relieful în tencuială, constând în compoziţii geometrice sau vegetale stilizate ori pomul vieţii, care decorează faţada şi încadrează ferestruicile de aerisire ale podului, precum şi motivul solar stilizat, foarte răspândit în arhitectura populară.

Un element tradiţional îl reprezintă şi ferestrele cu obloane, folosite după ce s-a renunţat la ferestrele mici, prinse cu băşici de bou sau de porc în loc de geamuri. O frumoasă casă bănăţeană şvăbească tradiţională, construită în 1833 şi care a conservat o serie de elemente tradiţionale ale epocii, se păstrează la Jimbolia, nu departe de centrul oraşului, care este astăzi monument istoric.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.