Gulaș gratuit pentru motocicliști, concerte și intrare liberă la Aero West Bike...

Gulaș gratuit pentru motocicliști, concerte și intrare liberă la Aero West Bike Fest

0
DISTRIBUIȚI

Timp de două zile, între 17 și 18 mai, la Buziaș va avea loc cea de-a doua ediție a Aero West Bike Fest, evenimentul fiind organizat de Primăria Consiliului Local al orașului Buziaș în colaborare cu Aerodromul Aero West și Asociația Culturală Izvorașul. Conform organizatorilor, cei care vor veni pe motociclete vor primi o porție de gulaș gratuit, iar sâmbătă, de la ora 13.00, va avea loc o paradă moto. Camparea la acest eveniment este gratuită, la fel ca intrarea. Printre formațiile care vor susține concerte la acest eveniment se numără Compact B, Krypton, Remember Band, Cu Asar, Rock Abil și Lupul Cel Rău.

O altă trupă care va susține un recital în cadrul acestei manifestări este Pandora, trupa timișoreană care a revenit pe scenă după trei ani de pauză. După primul concert susținut de Pandora în luna mai a anului 2011, formația a avut parte de o recunoaștere din partea amatorilor de rock, find invitată să susțină o serie de recitaluri în cadrul unor evenimente desfășurate în întreaga țară. Unul dintre concertele memorabile susținute de cei de la Pandora a avut loc în noiembrie 2015, în Parcul Rozelor, unde a avut loc un eveniment de ajutorare a victimielor de la Colectiv. Alături de ei au cântat A.L.L. Friends Band, Virgula, Posta Mare, The Different Class, Rockabil, Sonatic, Grave for Sale, Brum, Overtone, The Faceplant, Sanctuar, Burning Table, Methadone Skies, Negură Bunget și Implant pentru Refuz.


Acum trei ani, în 2016, formația a intenționat să organizeze un concert aniversar de împlinire a cinci ani de existență, dar din cauza faptului că în aceeași perioadă la Timișoara a avut loc un festival major, această aniversare nu a mai avut loc. Prima apariție din nou etapă a formației îi va readuce pe scenă pe Alin Stoenescu – chitară, Dragoș Moldovan – voce, Richard Ebner – tobe, Adrian Nițulescu – bas și Shimmy – chitară.

Printre formațiile care vor susține recitaluri se numără și Sanctuar

O altă formație timișoreană care va susține un recital la Aero West Bike Fest este Sanctuar. Trupa  a lansat anul trecut albumul „Simfonia îngerilor“, un disc mult așteptat de fanii formației. Trupa Sanctuar a debutat pe scena rock-ului autohton în cadrul festivalului Rock la Mureș (Periam – Port) și a participat la mai multe festivaluri de motociclişti, susținând concerte în diferite cluburi locale, dar și în cadrul unor evenimente publice. După câțiva ani de muncă, Sanctuar a lansat în aprilie 2007 albumul de debut „Fiinţe Alese”. După o perioadă în care trupa ajunge să împartă scene importante cu trupe autohtone (Cargo, Iris, Trooper, Compact, etc), dar și internaționale – Bonfire, (Germania) și Kiss Forever Band (Ungaria), în octombrie 2011, Sanctuar lansează cel de-al doilea album intitulat „30 de Vieţi”. Odată cu lansarea albumului, trupa porneşte într-un turneu care cuprinde 30 de oraşe din ţară. În anul 2013, formația a fost desemnată finalistă la cel mai important concurs rock Wacken Open Air România, reprezentând cu fruntea sus, în acest eveniment, zona de vest a țării. În decursul anului 2016, trupa timişoreană a participat şi la realizarea compilaţiei One Take – Made in TM – disc care conţine melodii înregistrate de zece trupe din oraşul nostru. În luna decembrie a anului trecut, Sanctuar a cântat în cadrul evenimentului „Rock for Revolution“ în Piața Victoriei, alături de Pro Musica, Implant pentru Refuz și Melting Dice, iar la începutul acestui an formația a lansat videoclipul piesei Charon.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.