Americanii de la Harlem Globetrotters au făcut show în „Olimpia”. Slam dunk-uri,...

Americanii de la Harlem Globetrotters au făcut show în „Olimpia”. Slam dunk-uri, driblinguri şi poante gustate de publicul timişorean GALERIE FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1309276916">
Foto: Virgil Simonescu

Harlem Globetrotters au umplut ieri seară sala „Constantin Jude” cum nu a reuşit în ultimul timp nicio echipă locală. Celebra echipă care oferă spectacole baschetbalistice în întreaga lume i-a încântat în mod deosebit pe cei mici, dar şi adulţii au fost impresionaţi de abilităţile lui „Thunder” sau „Jumpin”.

Obişnuiţi probabil cu săli mai încăpătoare şi frumoase, americanii şi-au respectat total rutina la Timişoara. O perdea de fum le-a deschis calea spre parchet, acolo unde s-au desfăşurat în forţă cu aruncări de la distanţă, driblinguri nemaiîntâlnite în jocuri oficiale, dar şi multe poante în care a fost implicat şi publicul spectator. Globetrotters au avut şi un adversar în „Olimpia”, jucând un meci demonstrativ cu rivalii lor de la „Generals”.

Harlem Globetrotters a fost pentru a doua oară la Timişoara, prima „expediţie” fiind în 2008. De această dată intrarea a fost gratuită şi cu invitaţii, astfel că bătrâna arenă bănăţeană s-a umplut uşor. Astăzi turul mondial al americanilor care încântă tribunele încă din anul 1926 continuă la Craiova. Anual, echipa de baschet-spectacol originară din Chicago susţine anual circa 450 de spectacole pe tot mapamondul. Succesul avut a determinat şi apariţia unor grupări similare în Statele Unite şi nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.