Navigatori începători pe Dunăre. Doi pescari sârbi, opriți cu foc de armă...

Navigatori începători pe Dunăre. Doi pescari sârbi, opriți cu foc de armă după ce au intrat în apele teritoriale românești FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moldova Veche, județul Caraș-Severin, au depistat doi pescari sârbi, care au intrat cu o ambarcaţiune în apele teritoriale româneşti, cu scopul de a desfăşura activităţi de pescuit ilegal.

„În data de 18.05.2019, în jurul orei 08.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moldova-Veche – I.T.P.F. Timişoara au observat, pe fluviul Dunărea, în zona Gura Nerei, pe direcția kilometrului fluvial 1075, o ambarcație pescărească cu două persoane, care a depăşit şenalul navigabil şi a intrat în apele teritoriale românești. Imediat, polițiștii de frontieră au acţionat pentru oprirea ambarcaţiunii, fiind efectuat un foc de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, cele două persoane fiind reţinute şi conduse la sediul sectorului PF pentru cercetări.


În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei doi pescari sunt cetăţeni sârbi, în vârstă de 15, respectiv 43 de ani şi au intrat ilegal în apele teritoriale româneşti cu scopul de a desfășura activități de braconaj piscicol. De asemenea, în ambarcaţiune au fost descoperite unelte de pescuit tip monofilament, precum şi cantitatea de 45 kg de pește, diferite specii, care a fost redată mediului acvatic natural”, a transmis Poliția de Frontieră.

Uneltele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat, nedeţinerea licenţei şi autorizaţiei de pescuit pentru nave şi ambarcaţiuni, pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor, în perioada de prohibiţie, precum şi de utilizarea uneltelor de plasă monofilament în apele continentale şi în apele maritime interioare. Totodată, persoanele au fost predate autorităților sârbe, împotriva acestora fiind luată măsura interzicerii intrării pe teritoriul României pe o perioadă de cinci ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.