Nicolae Robu, decis să realizeze o stradă nouă pe domeniul privat al...

Nicolae Robu, decis să realizeze o stradă nouă pe domeniul privat al fabricii Elba: „Cu voia sau fără voia proprietarilor, o vom face”

0
DISTRIBUIȚI

Nicolae Robu este decis să realizeze o nouă stradă spre Podul Eroilor, cu patru benzi de circulație, pe terenul care aparține proprietarilor fostei fabrici Elba, chiar dacă aceștia se împotrivesc. Primarul Timișoarei a declarat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că a avut mai multe discuții cu proprietarii Elba și că speră că a reușit să-i convingă să fie de acord cu această soluție.

„Noi acolo vom face asta (n.r. o nouă stradă) cu voia sau fără voia proprietarilor, pentru că legea este de partea noastră. Am avut mai multe discuții cu proprietarii actuali, tot Elba este proprietar, nu s-a făcut tranzacția, și sper că am fost convingător, chiar urmează să mai avem o discuție și sper să fie ultima. Legea ne permite ca atunci când un proprietar de teren sau un investitor pe un teren al altcuiva solicită un PUZ pentru a schimba parametrii de urbanism ai zonei, legea permite să se stabilească obligații în avizul de oportunitate. Inclusiv obligații de genul: să se amenajeze un drum pe proprietatea ce face obiectul PUZ-ului, în condiții de cedare a dreptului de proprietate în acest scop și chiar se poate impune și amenajarea acelui drum și în final, cedarea lui către domeniul public al municipiului, gata amenajat”, a declarat Nicolae Robu.

Apoi, edilul a început să dea exemplul liniilor de tramvai realizate de investitorul de la Shopping City Timișoara în Calea Șagului, a pasajului subteran de la Iulius Mall pe care îl construiește Iulian Dascălu la OpenVille, investițiile donate municipalității de cei de la ISHO sau cele din zona Fructus.

„Le-am explicat lucrurile astea și celor de la Elba.


Dacă vor să valorifice proprietatea, să se gândească și la binele public. Sper ca proprietarii de la Elba să înțeleagă că nu putem să-i tratăm altfel decât i-am tratat pe ceilalți investitori. Voi mai avea o discuție în perioada următoare, dacă încheiem actele de donație în cauză, introducem prioritar în lucru acea stradă, astfel încât, după deschiderea podului, să fie funcțională și acea stradă, va fi cu patru benzi. Dacă nu vor fi de acord, nu primesc aviz de oportunitate”, a detaliat Nicolae Robu.

Un jurnalist i-a atras atenția că ar putea fi vorba de un șantaj dacă recurge la o astfel de metodă pentru a-i determina pe proprietarii Elba să doneze o parte din teren pentru realizarea unei noi străzi. Însă, edilul i-a replicat că „este vorba de aplicarea unor prevederi legale. Nu este de niciunde inițiativă de a face gratuit aceste lucruri. Eu am negociat, ceilalți au făcut donații în urma condițiilor din avizul de oportunitate. Investitorii țin pentru ei tot ce au, de aici se pornește. Unii acceptă mai greu, alții mai ușor, dar toți acceptă. Haideți să gândim pozitiv, că până acum am reușit în toate. V-am dat aceste patru exemple să fie limpede pentru oricine că se reușește întotdeauna în interes public, cu respectarea legii”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.