Revine la viață fostul Cinematograf Studio din Timișoara. Proiectul de reamenajare, prezentat...

Revine la viață fostul Cinematograf Studio din Timișoara. Proiectul de reamenajare, prezentat în cadru festiv

0
DISTRIBUIȚI

Clădirea fostului Cinematograf Studio, care este închis de mai mulți ani, va reveni la viață. Până în anul 2021, când Timișoara va fi Capitală Culturală Europeană, clădirea urmează să fie transformată în Cinematograful de Artă al orașului. Proiectul de reamenajare al fostului cinematograf a fost realizat, astfel că urmează să fie prezentat și timișorenilor conceptul de arhitectură, în premieră.

Evenimentul va avea loc luni, 13 mai, de la ora 18.00, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara, în încheierea Festivalului Filmului Francez.


La ceremonia de prezentare a proiectului sunt invitați să participe și ambasadorul Franței în România, primarul Timișoarei sau directoarea Institutului Francez din România.

„În luna iunie 2018 Primăria Municipiului Timișoara, Compania Groupama, Institutul Francez din România și Asociațiile Pelicula Culturală, Marele Ecran, Documentor și Asociația Română a Filmului Independent (TimiShort) au semnat o declarație de intenție privind înființarea unui cinematograf de artă în centrul orașului sub cupola rețelei Europa Cinemas. În luna noiembrie 2018 s-a aprobat prin hotărâre de Consiliu Local, ca viitorul Cinematograf de Artă al orașului să fie creat în incinta fostului Cinematograf Studio. În cadrul evenimentului de luni, 13 mai, se va prezenta noul concept pentru revitalizarea Cinematografului Studio, iar partenerii principali vor vorbi despre contribuția fiecăruia în implementarea acestui proiect important”, au transmis organizatorii Festivalului Filmului Francez din Timișoara.

De asemenea, în holul din fața Aula Magna se va amenaja o expoziție cu imagini și planuri ale viitorului Cinematograf de Artă, care poate fi vizionată pe timpul evenimentului, după care va fi amplasată în diferite alte spații publice care vor fi anunțate ulterior. Evoluția lucrărilor la Cinema Studio poate fi urmărită AICI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.