Seară magică cu povești muzicale alături de britanicul Nick Garrie, la Timișoara...

Seară magică cu povești muzicale alături de britanicul Nick Garrie, la Timișoara VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

Unicul concert din țara noastră al artistului britanic Nick Garrie, desfășurat marți seara la Reflektor Venue a prilejuit melomanilor aflați la fața locului o seară magică în care compozițiile artistului născut dintr-un tată rus și o mamă scoțiană s-au amestecat cât se poate de interesant cu poveștile pline de șarm etalate de muzician.

Creatorul albumului „The Nightmare of J.B. Stanislas“ (1969) a reușit pe parcursul acestui recital să creeze o atmosferă deosebită, plină de poveștile artistului care a colindat lumea întreagă alături de Leonard Cohen sau Francis Lai, condimentate cu momente mai mult sau mai puțin  hazlii din viața cantautorului care conform mărturisirilor de pe scenă susține o serie de concerte în azile de bătrâni și în instituții care au rolul de a sprijini tinerii cu diverse probleme.


Printre superbele melodii care au răsunat live în premieră în România pe scena Reflektor Venue-ului s-au numărat „My dear one“, „The wanderer“, „Can I stay with you“.

Invitatul special al serii a compus albumul său de debut în 1969, iar patronul casei de discuri la care ar fi trebuit să apară materialul discografic a murit subit, astfel încât discul nu a mai avut parte de o apariție oficială. Câteva copii ale acestui material discografic au circulat în rândul melomanilor, The Nightmare of J.B. Stanislas“ fiind considerat un LP extrem de rar. Discul a fost redescoperit în anul 2005 de către o casă de discuri britanică , care l-a reeditat și care a avut parte de o primire entuziastă din partea fanilor. La vremea când a editat albumul său de debut ,  Nick Garrie a fost catalogat de către criticii muzicali ai vremii drept următorul Bob Dylan.

Recitalul artistului britanic a reprezentat un adevărat balsam sonor pentru urechile celor prezenți, atât pentru compozițiile care au răsunat de pe legendarul disc de debut Nick Garrie cât și pentru piesele incluse pe albumele sale mai noi, 49 Arlington Gardens (2009) sau The Moon And The Village (2017).

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.