Șoferi „arși” la buzunare după ce și-au parcat mașinile pe locurile pentru...

Șoferi „arși” la buzunare după ce și-au parcat mașinile pe locurile pentru persoanele cu dizabilități, la Timișoara FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Și-au lăsat mașinile pe locurile dedicate persoanelor cu handicap, deși nu aveau nicio dizabilitate. Este vorba de 304 șoferi care au fost „arși” la buzunare de către polițiștii locali din Timișoara doar în prima parte a acestui an.

Poliția Locală Timișoara informează că acționează în continuare pentru soluționarea sesizărilor de la cetățeni care semnalează frecvent cazurile în care sunt staționate mașini pe locurile special amenajate pentru persoanele cu dizabilități, pe care le ocupă în mod abuziv fără a avea niciun fel de probleme fizice sau de natură medicală, punându-i astfel în dificultate pe cei care au într-adevăr nevoie de ele.

Cel mai frecvent, astfel de situații au fost semnalate, în ultima perioadă, pe străzi precum Gh. Dima, V. Balmuș, Piatra Craiului, Orion, Daliei, Paris, I. Văcărescu, Martir I. Stanciu, N. Lenau.

În ultimele două luni au fost aplicate 171 sancțiuni pe această linie, de la începutul anului fiind aplicate un număr total de 304 amenzi pentru astfel de fapte.

„Poliția Locală Timișoara reamintește că sancțiunile pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 referitoare la oprirea și staționarea în locuri nepermise sunt între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă.


De asemenea, Poliția Locală atrage atenția conducătorilor auto să respecte indicatoarele rutiere și să evite parcarea autovehiculelor în locuri interzise pentru a evita astfel sancționarea drastică și chiar ridicarea autovehiculelor, dar mai ales pentru a evita punerea în dificultate a acelor persoane care au într-adevăr nevoie de astfel de locuri special amenajate”, au informat reprezentanții instituției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.