Adrian Șamanțu „Shimmy“: „Nu avem în Timișoara formații care să ducă mai...

Adrian Șamanțu „Shimmy“: „Nu avem în Timișoara formații care să ducă mai departe ce au construit Cargo, Phoenix, Pro Musica și multe altele“

0
DISTRIBUIȚI

Unul dintre rockerii bănățeni cu experiență a revenit pe scenă cu trupa Pandora, după trei ani de pauză. Cunoscut în rândul rockerilor după porecla „Shimmy“, Adrian Șamanțu ne-a acordat un amplu interviu în care vorbește despre pasiunea pentru muzică, scena timișoreană sau Capitala Europeană a Culturii.

– De unde vine pasiunea ta pentru muzică? Ai avut pe cineva în familie care ți-a insuflat această dragoste? Care sunt primele tale amintiri legate de muzică?

Prin 1981 am fost cu parinții mei la premiera filmului „Salamandra”, cu Franco Nero, la Cinema Capitol. Pe vremea aia cum mulți din generația mea probabil își aduc aminte, dacă cumpărai ceva din alimentară, orice model de mâncare, era obligatoriu să iei și o conservă de pește sau vestiții „creveți”. Așa și la Capitol, înaintea filmului, mai ales dacă era ceva important, se întâmpla un recital al Filarmonicii Banatul. Ceea ce nu era un lucru neapărat rău. Au început oamenii ăia să cânte, nu știu ce pentru că nu aveam neaparat vârsta la care să recunosc ce se interpreta dar știu că am fost fascinat de „nenea și tanti ăia de pe scenă”. O oră am stat cu gura căscată cred că mai mult din cauza că era fenomenal cum „bețele” alea, ulterior am aflat că e vorba de arcușul viorilor, se mișcau toate în același ritm și pe deasupra mai scot și niște sunete foarte interesante. Din secunda aia, filmul Salamandra nici n-a mai rulat pentru mine și singura mea preocupare a fost cum să pun si eu mana pe ceva care se mișca atât de frumos și mai și scoate sunete!

Asta a fost primul meu contact adevărat cu muzica. În casă se asculta muzică. Părinții mei nu mi-au impus niciodată să ascult ceva anume dar am avut susținerea lor totală in ce am vrut să fac. Dar după episodul cu Filarmonica, am început să fiu foarte atent la „sunete”. Mama mea a fost dansatoate în Ansamblul Timișul și ocazional cânta. Mai ales acasă. Brusc viața mea s-a umplut de muzică.

Dacă e sa vorbesc despre muzica rock, asta mi-a intrat în sânge în primii ani de liceu când chiuleam de la școală împreună cu bunul meu prieten Alin Achim. Fugeam la un prieten comun, coleg de școală. Nu mi-a placut „gălăgia” aia care se asculta la el acasă pe viniluri. Mergeam la el pentru că puteam fuma si bea cafea liniștiti (cu ocazia asta află și mama de unde atatea absențe. Dar când nu cânta nimic parcă nu intra cafeaua și în timp am ajuns să cer: „Dă-i drumu să cârâie discul ăla cu clopote. Nu-mi place, dar să fie ceva fond muzical”. Evident era vorba de AC/DC – Hells Bells. După care a urmat Deep Purple, Pink Floid, Iris Celelalte Cuvinte și multe alte trupe care erau aliniate în raftul lui cu viniluri.

Cel mai important moment, de fapt momentul în care mi-a explodat în cap ideea a ce vreau să fac cu viața mea, a fost una din edițiile Tim Rock. Nu mai știu care dar s-a ținut la Grădina Capitol (culmea). Când am vazut eu atâtea scule, live-uri, pe Călin Pop de la Celelalte Cuvinte cum se tăvălește pe scenă și cântă in draci… a fost clar. Asta vreau și eu sa fac. Tata lui Alin, basist fiind și el in tinerețe, a pus mâna pe noi și ne-a condus încet încet spre ce sunt/suntem astăzi.

– Când ai debutat pe scena muzicală în fața publicului?

Primul meu concert a fost cu formația Metalograf. Prin ’89 cred, nu mai țin minte. Formație închegată evident tot cu Alin și cativa colegi de liceu. Am reusit să primim un „slot” la Balul Bobocilor la Liceul Industrial Nr. 1, care sa ținut la Casa Tineretului. După 3 piese, directorul școlii ne-a oprit pentru că eram prea gălăgiosi. Ok, cred că nici nu cântam noi foarte bine dar nici rock-ul nu era foarte bine privit atunci. Nu aveam noi nimic patriotic în muzica deci… shut down. Nu mă întreba câți oameni au fost în public pentru că efectiv am fugit pe scenă, am cântat cu capul în pământ dupa care am fugit de pe scenă. Emoțiile erau cred că cu 10.000 Kmp mai mari decat China.

– De unde îți vine porecla de Shimmy?

Șamanțu nu ți se pare puțin lung și încâlcit? Așa au considerat și colegii mei din clasele primare. Inițial mi-au spus Șami după care cred că destul de natural s-a transformat în Shimmy. Am prieteni care acum după atâția ani mă mai întreabă: „Shimmy, dar pe tine cum te cheamă?” Deci Shimmy.

– Cum ți se pare scena rock timișoreană (și din vestul țării), la ora actuală? Ce ne lipsește și la ce capitol stăm bine?

Scena timișoreană este foarte bogată. Sunt foarte mulți artiști și foarte multe trupe bune. Se întămplă multe lucruri frumoase. Stăm foarte bine la capitolul underground. Aici încep frământările mele. Orice trupă sau aproape orice trupă underground vrea scene mari pe care unii dintre noi le confundă cu mainstream-ul. Nu pentru că ar fi ceva rău să cânți în cluburi de nișă dar ajungi ca formație să vrei puțin mai mult. Cred că ne lipsesc ocaziile de a cânta acasă pe scene mari. Și mă refer la festivaluri rock. Cred că pentru o formație rock, cea mai mare scenă de care poate beneficia, este la un festival organizat de motocicliști. Ei reusesc să scoată „în lume” trupe rock foarte bune. M-ai întrebat de scena rock timișoreană. Asta cred eu că ne lipsește, un festival anual (sau de ce nu mai multe) în care să-ți expui trupele locale. Acum e foarte clar că nu poți pune pe scenă și să organizezi un fest cu orice așa zisă formație care știe să țină în mână un instrument. Trebuie să și cânte la un anumit nivel. Tot timpul am încercat să fiu „up to date” cu ce se întâmplă în muzica românească si în special cea timișoreană și pot să spun sincer că Timișoara are cu ce! Avem formații foarte bune! Ce ne lipsește? Nu avem in Timișoara formații care să ducă mai departe ce au construit Cargo, Phoenix, Pro Musica și multe altele care acum sunt acolo unde trebuie. Nu vorbesc de stilul muzical. Spun că nu suntem la fel de profesioniști. Și cumva mi se pare normal să nu fim și să nu avem. Orice trupă tânără găsește mai atractivă scena underground unde „sunt cântări” față de scenele pe care cântă cei pe care i-am numit mai sus unde „n-avem noi șansa asta”.

– Dacă ar fi să faci o eventuală comparație între anii 90 în rockul timișorean și anii actuali, cum ai caracteriza evoluția fenomenului? Se spune că mai demult Timișoara era kilometrul zero în muzica rock românească. Mai e valabilă această afirmație în zilele noastre?

Există o evoluție clară, spectaculoasă chiar. Începând cu posibilitățile tehnice și terminând cu artiștii în sine. În anii 90 formațiile erau făcute pe prietenie. Aproape că nu conta dacă știi să cânți la tobe de exemplu. Ne adunam și dă-i. Îmi aduc aminte cu plăcere că exact la începutul anilor 90, cântam cu Alin pe niște efecte făcute artizanal de tatăl lui, se cânta pe niște tobe cu fețe din piele de capră, și eram super fericiți. Astazi? Trupele au acces la orice fel de scule, artistii tineri și nu numai, sunt bine dotati d.p.d.v. muzical. Nu se mai mulțumesc cu puțin. Fac școli de profil. De aici și calitatea trupelor. Față de anii 90, numărul trupelor e infinit mai mare. Nu-mi dau seama cat de solidă e baza de date de acum dar e de bine.
Kilometrul zero? Păi am ramas kilometrul zero doar ca putin diferit de atunci. Atunci întradevăr se dădea ora exactă de la Timișoara. Acum suntem un fel de pepinieră pentru București care a devenit „orologiu principal” in ce privește ora exactă. Nu mă pricep la fotbal dar dacă ar fi să fac o paralelă, suntem un fel de Poli Timișoara care e unul din furnizorii de fotbaliști talentați pentru Steaua si Dinamo. București evident. Din câte văd eu, sunt puțini artiști timișoreni care sunt hotarâți să rămână timișoreni. Și din nou spun că e normală situația. Atâta timp cât la mine în „țară” nu pot să-mi cresc „familia”, adică trupa sau artistul din mine, plec… în Spania la căpșuni. Să nu înțelegi ca sunt supărat pe Bucuresti. Din contră. Apreciez felul în care știu să-și faca o „bază de date”. O spun doar cu puțină tristețe. Îmi iubesc orașul și aș vrea, de fapt îmi doresc să redevenim Kilometrul zero.

Formația Pandora a revenit pe scenă, după trei ani de pauză

– Anul acesta, după trei ani de pauză, Pandora a revenit în fața publicului. Care a fost feedbackul primelor concerte susținute după această pauză și care sunt planurile din viitorul apropiat al trupei?

Da. După trei ani de pauză in care ne-am dat toți un refresh, am revenit. Am fost plăcut surprins să aflu că foarte multă lume aștepta ca Pandora sa revină. Semn că până acum am reușit să le transmitem ceva. Am găsit un public bucuros că pot asculta din nou Pandora. Sigur că este puțin greu acum să reintrăm pe făgașul normal dar când vezi de pe scenă oameni care cantă cu tine și te susțin în ceea ce faci, parcă ceva te împinge de la spate și nu te lasă să-i dezamăgești.


Deci e de bine.
Planurile nu sau schimbat foarte mult. Am lansat o melodie nouă și lucrăm la câteva idei pe care o să le finalizăm în studio. Probabil când se adună suficiente piese, o să le punem pe un disc. Știe toată lumea că vânzarea de discuri, mai ales la trupe cum e Pandora, e de fapt o misiune sinucigașă. Faci un efort financiar considerabil și… atât. Doar că există și o față nevăzută a unui material oficial să-i zic așa. Un disc din punctul meu de vedere, e ca si un buletin. Dacă nu-l ai, e ca și cum ai împlinit 18 ani dar… nu ești major. „Dă-mi te rog buletinul. Nu am. Păi și atunci ce vrei?” Planul ăsta o să-l facem împreună dar scopul sau mai bine zis prioritatea Pandora sunt cântările live. Cât mai multe ca să putem convinge din nou organizatorii ca Pandora are ceva de spus. Sper să putem face asta fără „buletin”.

– Cât de greu este să „ții“ o formație de rock în zilele noastre, care nu cântă piese „comerciale“? Cum vezi tu definiția rock-ului comercial în 2019 în România?

Foarte grea întrebarea. Destul de complicat după părerea mea să reziști cu o trupă rock. Am să încep să răspund cu partea a doua și strict punctul meu de vedere, pentru că nu e obligatoriu să și fie așa. Mă uit la organizatori și la formațiile mari. Într-un concert la „Zilele orașului X”, „Ziua Europei” sau mai știu eu ce concert public, ai să vezi aproape tot timpul formații ca și Compact, Holograf, Iris, Cargo, Direcția V, Voltaj, Phoenix și așa mai departe. Înseamnă ca trupele alea „vând”. Adică adună oameni și au public. Fapt care nu-i face „comerciali”. Deci nu știu să dau o definiție exactă. Ce pot să spun sigur e că Cargo sau Iris de exemplu, nu cântă nimic comercial. Din contră, e rock până în măduva oaselor.
Hai că am să încerc să dau o definiție personală a rock-ului comercial: comercial cântă o formație rock care acceptă să „taie” drastic din chitări, care înlocuiesc riff-urile cu un pian „foarte frumos”, care acceptă să o lase mai moale cu latura rock ca să intre în grațiile posturilor de radio prin care ajung la publicul larg nu neapărat rock și care o să vină în Piața Operei pentru ca știu formația de la radio. Formații care cantă despre soare, mare, fete etc. Textele Pandora sunt despre soare, mare, fete, ochi albaștrii, iubiri și despărțiri și pot sa-ți spun 100% că nu suntem comerciali.

– A fost o vreme în care se stătea la coadă la bilete la Sala Olimpia pentru un concert rock. Astăzi nu mai este așa. De ce?

Simplu. Astăzi nu mai ești obligat să stai la coadă. Ai internet, youtube, o gramadă de platforme unde poți asculta muzica. Publicul a devenit foarte selectiv, mai educat. Noi am crescut cu formațiile pentru care stăteam la coadă la bilete și altă șansă să le vezi live nu aveam. Plus ca atunci nu exista varianta bilete on-line. Dar cred că întrebarea ta e mult mai adâncă. La câte formații cânta într-un weekend în Timișoara și nu numai, e suficient să fi puțin obosit sau fără chef că pur și simplu nu ieși din casă. Te uiți live on-line. Sigur că sunt oameni care nu lipsesc de la nici un eveniment rock și care implicit ar sta la coadă dacă se impune dar sunt din ce în ce mai puțini. Nu poți pune in cârca publicului cum nu poți pune în cârca trupelor neparticiparea la evenimente. In altă ordine de idei, atunci când e vre-un concert rock cu ceva trupă straină, instant se formeaza coadă. Deci se poate. Probabil pentru că formația respectivă te uimeste prin felul de a cânta, imagine, spectacol in general. Cred că ar trebui să preluăm și noi puțin din ce inseamnă entertainment. Indiferent ca e rock’n’roll, hard rock sau black metal. Altfel rămânem la nivel de cântare în parc pe bancă doar ca făcută intr-un club cu un PA și niște lumini.

– Ce părere ai de muzica rock românească de la ora actuală? Care sunt formațiile sau artiștii care îți plac? Ce lipsește din scena autohtonă?

Tot timpul mi-a plăcut muzica rock româneasca. Problema mea este că nu prea pot să mă rup 100% de anii 90. Și clar am rămas un fan fidel Cargo, Compact, Holograf, Kripton, Iris, Celelalte Cuvinte. Hard rock – heavy metal în general. Îmi plac foarte mult „tinereii” de la Implant pentru refuz, Gothic, Moise, ai noștrii Sanctuar, C.A.S.H., Magica și cu siguranță am uitat acum o grămadă de formații care îmi plac. Ascult muzică 24/24 cu excepția orelor de somn. Ascult de la Pink la Lamb of God, de la Michael Jackson la Sepultura și clar nu mi-au scăpat formații românești care ies din sfera hard & heavy, Dor de duh, Nocturn și multe alte agresivități cântate foarte bine. Nu sunt în măsură să spun ce lipsește din scena autohtonă dar pot să-ți spun ce îmi lipsește mie: îmi lipsesc formații care să ma ducă acolo pe felia „puf și pene”, pe felia Def Leppard, Motley Crue, Whitesnake etc.

– Care a fost concertul care te-a marcat cel mai tare în cariera ta și de ce?

Nu pot să ma limitez la un singur concert așa că am să-ți spun doua care pe mine m-au marcat cel mai tare. În toată cariera mea destul de haotică pot să spun, cele mai marcante formații cu care am cântat au fost Bethleem (Deva) și Pandora. Cu Bethleem am avut ocazia să deschid concertele de promovare a albumului Armaghedon – Celelalte Cuvinte și am cântat in cadrul festivalului Coca-Cola din Râmnicu Vâlcea. A fost pentru prima dată în viața mea când am urcat pe scenă în fața a mii de oameni, centrul Râmnicu Vâlcea plin ochi. Am simțit cum mi se taie răsuflarea și uit tot ce am de făcut. A ieșit bine dar nu mi-am dat seama ce am cântat acolo.
Iar al doilea concert marcant pentru mine ținând cont că Pandora e tot ce-mi doresc, a fost in cadrul turneului Bergenbier de la Constanța unde am pus Pandora in fața a 7-8000 de oameni din câte am înțeles, care habar nu aveau cine suntem, ce cântam și ce căutăm noi acolo printre titani ca și Cargo sau Vița de vie. Nu am avut emoții pentru ca știu ce poate Pandora și știu cum ar trebui să fie dar totuși, un mic nod în gât a fost prezent 45 de minute pe ceas. Momentul marcant a fost la final cand am constatat cu bucurie că peste jumătate din cei prezenti, erau ”ai noștrii” cum se spune. A venit așa ca o confirmare la toată munca de până atunci. Fiecare concert are momentele lui marcante dar pentru mine, cele doua sunt gravate în minte și nu cred că există ceva să le poată șterge.

– În 2021 Timișoara va fi Capitală Culturală Europeană. Cum vezi pregătirile pentru acest eveniment?

Nu văd pregătiri pentru acest eveniment. Adevărul e că nu sunt 100% la curent cu ce se întâmplă în spatele instituțiilor care se ocupă de asta dar ce văd sunt doar contre și certuri pe tema 2021. Pot doar să sper că va fi îmbrățișată orice formă de artă care poate confirma că suntem Capitală Culturală Europeană. Inclusiv muzică rock, inclusiv Pandora. Și rock-ul este cultură până la urmă.

– În zilele noastre sunt o mulțime de formații care cântă exclusiv cover-uri la evenimente private. E un lucru bun? Ce părere ai de numeroasele concerte organizate cu intrarea liberă? Ajută sau nu interpreții?

Nu este un lucru rău. E foarte bine că există formații care cânta cover-uri. Mai ales la evenimente. Până la urmă, nu văd o formație care-și canta piesele proprii la evenimente private. Nu cred că ar avea succes și nu cred ca o formație cu piese proprii ar avea parte de multe evenimente private. Asta dacă nu ești o formație arhicunoscută cu melodii pe care chiar le cunosc oamenii de la asemenea evenimente. Știu că subiectul ăsta e unul foarte dezbătut și controversat in același timp. În ce mă privește, din poziția mea, poate nu sunt cel mai în masură să mă pronunț dar este trist pentru mine să văd foarte mulți instrumentiști extraordinari, vorbesc din sfera rock/metal majoritatea prieteni de ai mei, care odată intrați in „private” și cover-uri, acolo rămân. Am auzit de nenumărate ori afirmații cum că cu puterea financiară dată de „nișa” nunți, botezuri, o să-mi iau sculele necesare și …. rock. Nu cred așa ceva. În viața extra Pandora mă ocup cu organizat evenimente de genul ăsta și pot să-ți spun că întradevar acolo ai acces la niște bani, venituri care la noi, rock-ul nu ți le oferă niciodată. Și este foarte ok să-ți poți întreține familia și traiul zilnic din muzică. Orice model ar fi ea. Pană la urmă asta visăm toți nu? Să putem trăii din muzică. Eu nu pot. Și probabil o să mai treacă o grămadă de ani până să pot spune că trăiesc din rock. Sau poate niciodată. Citeam într-un interviu realizat tot de tine, nu mai rețin cu cine, că atâta timp cât cele doua nu se călăresc (trupe cover vs. trupe cu compoziții) e super ok. Părerea mea este alta: ele se călăresc deja. Dacă într-un eveniment public găsesc din 10 trupe, 5 care cântă cover, deja nu e bine. La mine în cap este foarte contradictorie treaba. Și mă gandesc la organizatori. Primării sau privați. Dacă pun pe afiș o trupă de compoziții și nu e un nume mare, acel eveniment este un eșec total. Deci e riscant. In ultima vreme nu pot sa nu observ că inclusiv la concertele sau festurile rock organizate, nu exista afiș fără trupe cover sau tribut. Intotdeauna am respectat decizia organizatorilor și probabil știu ei mai bine ce model de trupe pot să asigure voia bună la un eveniment. Dar sunt o grămadă de formații faine inclusiv in Timișoara.

Un alt punct în plus pe care-l au formațiile cover e ca trăim o perioadă foarte obositoare. Adică tot mai mulți consumatori de muzică rock, lucrează câte 12 ore pe zi. Dupa o săptămâna de stat cu ochii in calculator, cred ca și un concert cu Dream Theatre l-ar obosi. Nu-l pune să digere o muzică nouă pentru el. Clar că va opta pentru ceva simplu, pe care știe și își poate bea berea linistit. Încet încet ne pierdem interesul pentru trupele originale. Dar hai să nu fim hateri. Mă bucur că se cantă. E loc sub soare pentru toată lumea.

– Unde te vezi peste cinci ani, care sunt planurile tale visavis de muzică pentru viitor?

Peste cinci ani? Mă văd cu cinci ani mai bătrân decât acum dar tot cu Pandora și tot pe scenă și tot rock. De aproape 30 de ani, respir rock, mananc rock, visez și trăiesc rock. Nu cred că sa inventat incă ceva să mă scoată din starea asta. Planurile mele coincid cu visele mele evident legate de Pandora. Aș vrea ca trupa să aibe acces la un public nu neapărat rock, pentru că suntem chiar melodioși și… suntem faini 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.