Bloc cu 22 de apartamente pentru medici, construit de ANL. Când va...

Bloc cu 22 de apartamente pentru medici, construit de ANL. Când va fi finalizat

0
DISTRIBUIȚI

Lângă Timișoara, la Giroc, ar putea fi realizat un nou bloc de către Agenția Națională pentru Locuințe până la sfârșitul anului 2020. În total, vor fi amenajate 22 de apartamente, toate fiind destinate închirierii specialiștilor din sănătate.

Reprezentanții Consiliului Județean Timiș au făcut, în această săptămână, ultimii pași pentru a trimite toată documentația necesară către Agenția Națională pentru Locuințe.


Asta în condițiile în care instituția a avut sarcina de a pune la dispoziție un teren gratuit, liber de orice sarcini. Acesta se afla în localitatea Giroc, str. Arenei, nr. 20 și are o suprafață de 1.875 mp.

„În sfârșit, reușim să clarificăm situația din punct de vedere patrimonial, din punct de vedere a studiului de fezabilitate pe care l-am aprobat. Toată documentația este transmisă de consiliul județean către Agenția Națională de Locuințe, astfel încât în regim de urgență să intre acest proiect în comisia ministerială, să fie aprobat, să se demareze proiectarea și execuția într-un ritm alert”, a detaliat Călin Dobra, șeful CJ Timiș.

Călin Dobra spune că sunt șanse să vedem primele utilaje pe acel teren din Giroc chiar din toamnă. Termenul de execuție al blocului cu 22 de apartamente este de 12 luni.

„Dacă sunt procedurile fără niciun fel de contestație, ne putem bucura chiar în acest an cu un ordin de începere a lucrărilor pe locația respectivă, pentru că noi predăm studiul de fezabilitate, iar Agenția Națională de Locuințe va demara proiectarea, plus execuția. Nu durează foarte mult realizarea proiectului, deci am putea în toamna acestui an chiar să vedem utilajele pe terenul respectiv”, a detaliat șeful CJ Timiș.

Valoarea totală a investiției se ridică la aproape 7,5 milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.