Curtea de Conturi a descoperit cum bugetul Primăriei Ghiroda a fost prejudiciat...

Curtea de Conturi a descoperit cum bugetul Primăriei Ghiroda a fost prejudiciat prin metodele bordura îngropată și piatra virtuală

1
DISTRIBUIȚI

Curtea de Conturi a descoperit o serie de nereguli în lucrările efectuate de Primăria Ghiroda în  ultimii ani, auditorii identificând în timpul controalelor mai multe situații în care fondurile publice au fost cheltuite ilegal.

În cazul unui contract de reabilitare a sector de drum între drumul județean 69 D și unitatea militară, în valoare inițială de peste 1,2 milioane de lei, din 2015, s-au semnat acte adiționale cu firmele care au câștigat licitația – asocierea dintre Eldiclau Impex SRL și SC Coporate Management Solutions SRL.


Printre acestea s-a facturat scoaterea bordurilor de pe 2454 metri, încărcarea și transportarea acestora. ”În fapt, potrivit imaginilor vizualizate prin intermediul aplicației Google Map, la nivelul perioadei 2011-2014, pe drumul asupra căruia au fost efectuate lucrările rutiere se constată lipsa bordurilor în lungimea drumului de 1.227 metri, rezultând astfel că lucrările au fost decontate fără contraprestație. Potrivit discuțiilor purtate cu dirigintele de șantier, pe parcursul auditului, se reține faptul că bordurile înscrise în lucrări sunt îngropate, la nivelul asfaltului, astfel că nu pot fi vizualizate, acestea fiind acoperite de pământ. Nu au fost puse la dispoziția echipei de audit avizele de însoțire privind transportul acestora la deponeu”, se arată într-un document al Curții de Conturi.

În cazul unui alt contract, de reabilitare mai multor străzi din Ghiroda, tot în 2015, primăria a decontat în mod ilegal cheltuielile pentru organizarea de șantier ale constructorului și de semnalizare a lucrărilor, s-au umflat facturile pentru plata pietrei transportată, s-au efectuat și decontat lucrări de canalizare care nu erau prevăzute în contractul inițial.

1 COMENTARIU

  1. La puscarie cu totii si firmele care sunt complice si primarul, inclusiv toti care au semat documentatia si avizele, dar nu in ultimul rand cu recuperarea prjudicului cauzat + dobani de penalizare, asa ar trbui sa arate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.