Gălăgie, câini fără stăpân și oameni ai străzii, problemele de care se...

Gălăgie, câini fără stăpân și oameni ai străzii, problemele de care se plâng timișorenii din Fratelia și Steaua

0
DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali au organizat și în această săptămână o acțiune în două cartiere din Timișoara cu scopul de a afla problemele de care se plâng cetățenii. Oamenii legii au mers, ieri, în Fratelia și Steaua, unde au stat de vorbă cu aproximativ o sută de timișoreni.

Aceștia au sesizat probleme diverse, cum sunt faptul că deținătorii de câini nu adună resturile fiziologice lăsate de animalele de companie pe str. Iris, prezența câinilor fără stăpân pe str. Steaua, Bujorilor și Musicescu, în Parcul de pe str. Arcidava după ora 22.00 se adună persoane care consumă băuturi alcoolice și fac gălăgie sau oameni ai străzii care se adăpostesc lângă garajele de pe str. Hărniciei și Plantelor.

În cadrul constatărilor și în urma semnalărilor cetățenilor, au fost identificate de polițiștii locali și un număr de 12 locații în care se aflau mașini ce păreau a fi abandonate, cinci locații în care se află terenuri neîngrijite și 22 de locații în care se aflau abandonate deșeuri.

„Toate aspectele au fost preluate de polițiștii locali, iar cele care intră în competența altor instituții au fost direcționate către celelalte structuri în competența cărora se află, pentru luarea măsurilor de remediere”, a informat Poliția Locală Timișoara.

Polițiștii locali au luat legătura în ultimele două luni cu sute de cetățeni din cartierele Soarelui, Calea Buziașului, Ciarda Roșie, Plopi, Kuncz, Lunei, Traian, Iosefin, Dambovița, Elisabetin, Mehala, Ronaț, Aradului Est și Vest.


Acțiunile de acest gen vor continua și în perioada următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.