Un autobuz cultural va lega Timișoara de Novi Sad, în anul 2021....

Un autobuz cultural va lega Timișoara de Novi Sad, în anul 2021. Cele două orașe au semnat un protocol de colaborare

0
DISTRIBUIȚI

Timișoara și Novi Sad (Serbia), care în anul 2021 vor fi Capitale Culturale Europene, vor dezvolta o serie de proiecte comune cu scopul atragerii a cât mai mulți turiști, și nu numai. În acest sens, astăzi, la Timișoara, a fost făcut un pas important prin semnarea unui protocol de colaborare între cele două orașe. Protocolul a fost semnat între Asociația TM2021 și Fundația Novi Sad 2021.

Reprezentanții celor două orașe s-au gândit deja la câteva proiecte comune pe care intenționează să le organizeze. Unul dintre acestea se referă la un autobuz cultural, cu care turiștii se vor putea deplasa dintr-un oraș în altul.

„Autocarul sau autobuzul cultural va face naveta între Timișoara și Novi Sad în anul 2021, pentru a duce publicul dintr-o parte într-alta, dar nu doar într-un mod simplu de transport, ci în acel autobuz vor avea loc niște activități culturale care să pregătească audiența pentru spectacolele la care vor participa de o parte și de alta a granițelor.


Inițiativele vor fi mult mai multe. Practic, ne gândim să dezvoltăm și un alt set de proiecte, acestea sunt doar primele. Dincolo de asta, dorim ca cele mai reușite proiecte să rămână și după anul 2021. Ne-am dorit foarte mult să se realizeze legătura directă între cele două orașe, pentru că infrastructura privind mobilitatea dintre cele două orașe nu a fost încă rezolvată, deși paradoxal sunt foarte apropiate”, a explicat Simona Neumann, directorul executiv al Asociației Timișoara – Capitală Culturală Europeană 2021, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă.

De asemenea, cele două orașe vor colabora, în acest an, prin evenimentul Encounters. Astfel, artiști din Timișoara și Novi Sad vor face schimb de experiență, producând și expunând în cele două orașe partenere.

„Pentru anii următori sunt în pregătire și alte evenimente realizate în colaborare: Moving Firecplaces/Cămine în Mișcare – care va deschide o poartă între românii și sârbi aflați de o parte și de alta a graniței, sau proiectul Argonauții, un proiect în colaborare cu Novi Sad și cu orașul grecesc Elefsina (a treia Capitală Europeană a Culturii în 2021) care va aduce spectacole pe Dunăre și Bega, atrăgând atenția asupra problemelor mediului înconjurător”, a informat Asociația TM 2021.

Între Timișoara și Novi Sad sunt doar 150 de km, astfel încât cei interesați se vor putea deplasa cu ușurință pentru a asista la evenimente, între cele două orașe fiind doar două ore distanță pe cale rutieră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.