Primarul Timișoarei, critici la adresa noului operator de salubrizare stradală. Ce spune...

Primarul Timișoarei, critici la adresa noului operator de salubrizare stradală. Ce spune despre coșurile de gunoi

2
DISTRIBUIȚI

Nicolae Robu susține că, începând de astăzi, polițiști locali în civil vor fi cu ochii 24 de ore din 24 pe o mulțime de zone din Timișoara unde deseori se formează rampe clandestine de gunoi. De asemenea, potrivit edilului-șef, în curând vor fi montate și 60 de camere video cu scopul prinderii celor care aruncă gunoi pe unde apucă pe domeniul public.

„Încă sunt nerealizări. Ținta pe care am fixat-o ca Timișoara să fie un model de oraș curat va fi atinsă. Acei cetățeni care nu înțeleg să fie civilizați vor ajunge să fie aspru pedepsiți. Voi ajunge să îi fac și de ocară, pe Facebook. Nu cred că îi onorează. Poliția locală stă de veghe, să nu spun la pândă, cu polițiști în civil, în locuri în care ne așteptăm să se facă depuneri clandestine de gunoaie. Am început, astăzi este prima zi. De asemenea, în curând vom avea vreo 60 de camere video puse iar în locuri pe care le suspectăm că ar putea să ajungă să găzduiască depozite clandestine de gunoi.


Trebuie să înceteze asta și îi rog pe cetățenii civilizați, cinstiți să ne ajute. Sunt mulți care nu au contracte încă și noi nu-i știm”, a afirmat Nicolae Robu.

De asemenea, primarul Timișoarei a precizat că are o critică la adresa Brantner, noul operator de salubrizare stradală. Edilul-șef susține că angajații societății au făcut curat pe lângă borduri, doar că mizeria adunată în grămezi nu a mai fost ridicată.

„Am o critică la adresa firmei Brantner. Nu au răspuns la sesizarea noastră discretă și atunci folosesc și pârghia unei muștruluieri publice. Am văzut pe mai multe străzi că s-a intervenit pe lângă bordură, s-au strâns frunze, praf, s-au făcut grămăjoare. Mă așteptam să fie strânse imediat. Este o prostie. Au fost sesizați să le strângă, a trecut o săptămână, ieri după-masă încă erau acolo, după ce i-am atenționat”, a declarat Nicolae Robu.

Primarul Timișoarei a mai precizat că au fost comandate 2.000 de coșuri de gunoi, care urmează să ajungă în perioada următoare.

„Este o realitate că nu avem coșuri. În centrul istoric, Retim nu a vrut să cumpere coșuri mai de soi, potrivite pentru un centru istoric și astfel s-a rămas fără suficiente coșuri în această zonă. În alte zone au fost vandalizate, astfel încât s-a creat necesitatea de a veni cu un număr mare de noi coșuri de gunoi”, a detaliat Nicolae Robu.

2 COMENTARII

  1. si acum 100 de ani si astazi orasul se matura cu matura de nuiele . fara aspiratoare stradale nu scapam de praful de pe strada , el se ridica cind se da cu matura si revine la loc dupa

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.