PRESSALERT.ro transmite de la congresul PSD UPDATE 12 Cine sunt câștigătorii

PRESSALERT.ro transmite de la congresul PSD UPDATE 12 Cine sunt câștigătorii

0
DISTRIBUIȚI

Pesediștii s-au reunit, astăzi, la Sala Palatului pentru a alege noul președinte al partidului după ce Liviu Dragnea a ajuns în închisoare. Atmosfera de la Sala Palatului este mult mai relaxată ca anul trecut la congresul extraordinar. Nici urmă de protestatari care să înjure ”ciuma roșie”. Delegații mai zâmbitori și preocupați de bătălia pentru funcții. Viorica Dăncila a ajuns cu aproape o oră înainte de începerea ședinței însoțită de Mihai Fifor.

Dacă pentru funcția de președinte jocurile sunt închise, premierul neavând emoții, marea bătălie este în jurul funcției de secretar general al PSD. Intrarea în cursă a lui Codrin Ștefănescu a încurcat toate calculele pentru că fiind mai mulți candidați acesta ar putea obține cele mai multe voturi de la nucleul Dragnea din partid. Una dintre variante este să se retragă unii dintre candidații la funcția de secretar general. Liderul PSD Timiș, Călin Dobra, a anunțat că filiala ”merge cu doamna prim ministru. Vom vedea ce se întâmplă la secretar general”.

La 11,20, a început congresul, Viorica Dăncilă a intrat în sala pe acordurile unei melodii cu refrenul ”Ridicați-vă pentru campioni”.

Rămâi pe PRESSALERT.ro să afli cele mai importante informații de la congresul PSD.

UPDATE 1 Deputatul de Timiș, Alfred Simonis, a fost votat ca fiind președintele comisiei de numărare a voturilor.

UPDATE 2 Toți membrii de partid au permit au primit o broșură, care, la final, are zece măsuri pentru reconstruirea PSD. Printre altele se propune ca, în următorii trei ani, 10% dintre membrii să fie noi și cel puțin 30% să aibă sub 35 de ani. De asemenea, se anunță că ” democrația internă este vitală. Viitoarele alegeri vor fi abordate în mod diferit, după principiul fiecare om contează, la fiecare vot” și că ”distanța de la membru la centru trebuie scurtată”.

UPDATE 3 Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, a propus congresului PSD să fie semnat un acord politic pentru o coaliție care să guverneze până în 2024 și să câștige alegerile prezidențiale. ”Am fost împreună în opoziție în perioada celui mai toxic Guvern. Guvernul Cioloș, care era condus de președintele Klaus Iohannis, președintele dezbinării”, le-a reamintit Tăriceanu pesediștilor.

UPDATE 4 Premierul Viorica Dăncilă  le-a transmis colegilor săi că ”datoria noastră să revenim la ce așteaptă oamenii de la noi”.


Printre subiectele abordate a fost și situația infrastructurii rutiere, printre realizările guvernării fiind enumărată și bucata de autostrada Lugoj – Deva. ”Românii ne spun că nu am făcut destule investiții în autostrăzi, așa e. Am făcut investiții în segmente, însă oamenii vor o autostradă de la un capăt la altul.Mă angajez în fața dvs. că vom face o autostradă cap-coadă. Am demarat analiza pentru a vedea care este proiectul cel mai bine pliat pe dorințele românilor. Îl vom finanța de la bugetul de stat”, a susținut Dăncilă.

Premierul a afirmat că ”am primit un semnal puternic la alegerile europarlamentare de la cetățeni și vom ține cont de el”.  Viorica Dăncilă a anunțat că partidul nu se va mai lăsa atras în teme false cum este cea a justiției. ”Această luptă cu abuzurile să nu mai pară o luptă pentru politicieni”, a cerut Dăncilă. Aceasta a recunoscut că ”am părut mai preocupați de justiție decât de sănătate” și din acest motiv alegătorii au transmis un semnal la vot. Primul ministru a anunțat că ” Guvernul nu va emite nicio ordonanță de urgență în privința sistemului judiciar”.

UPDATE 5 Liviu Pleșoianu, care vrea să fie președintele PSD, a fost primul care a pronunțat numele lui Liviu Dragnea, în aplauzele unei părți a sălii, a susținut că, de fapt, condamnarea fostului președinte al partidului a fost ”un trofeu electoral”. În finalul mesajului său, Pleșoianu a cerut ”să triumfe România, nu Românica”.

UPDATE 6 Ca și candidat pentru funcția de președinte al PSD, Viorica Dăncilă le-a transmis colegilor că alegerile sunt despre ”drumul pe care vrem să mergem, despre calea pe care vrem o construim. Trebuie să recunoaștem că suntem într-un moment dificil, rezultatele alegerilor europarlamentare ne-au dezamăgit”.  Aceasta a anunțat că ”PSD nu mai are voie să piardă, trebuie să meargă spre victorie” și ”trebuie să ne întoarcem la mesajul cu care am câștigat în 2016 și(…) nu mai vor conflicte la nivelul partidului, să schimbăm guvern, după guvern”. Viorica Dăncilă a susținut că ”nu cred că a fi demn în Europa însemnă să izolezi România”.

UPDATE 7 Sorin Bota, după ce și-a ținut discursul de candidat la funcția de președinte executiv, a anunțat că se retrage și îl susține pe Eugen Teodorovici, care a reintrat în cursa electorală la începutul congresului.

UPDATE 8 Eugen Teodorovici a susținut în mesajul său de candidat pentru funcția de președinte executiv ”Ce vrea ministrul e voință, ce vrea premierul și ministrul de finanțe e putință”, referindu-se la alocările de fonduri pentru proiecte.

UPDATE 9 Codrin Ștefănescu s-a întrebat ”cum pot să uit că partidul meu a fost hărțuit?”. Acesta a decretat că ”Liviu Dragnea este pur și simplu deținut politic”. Acesta a anunțat că ”nu voi lăsa niciun coleg la ananghie”.

UPDATE 10 Marian Oprișan a vrut să vorbească congresului, dar a fost huiduit și fluierat de o parte dintre delegați. ”Lasă-ne. Du-te cu tot cu Codrin”, au strigau unii dintre pesediști. Oprișan a renunțat să-și țină discursul și a plecat de pe scenă.

UPDATE 11 A începutul votul pentru funcțiile de președinte, președinte executiv și secretar general al PSD.

UPDATE 12 În urma numărării voturilor, Viorica Dăncilă este primul președinte femeie al PSD, secondată de Eugen Teodorovici ca președinte executiv și Mihai Fifor, secretar general.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.